Proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice – raport favorabil la Comisia economică a Senatului

Comisia economică a Senatului a dat, marți, raport favorabil pentru proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027, inițiat de PSD, scrie Agerpres.

S-au înregistrat 8 voturi ‘pentru’, 3 ‘împotrivă’ și o abținere.

Potrivit proiectului, se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută.

Aceste dispoziții nu se aplică acțiunilor deținute de stat la companiile, societățile și instituțiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte.

De asemenea, proiectul mai prevede că se suspendă, până la data de 31 decembrie 2027, orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului, a arătat că social-democrații nu sunt împotriva listării companiilor la bursă, dar contestă metoda și momentul ales.

‘Ideea de principiu a acestei legi este următoarea: nu suntem împotriva, sub nicio formă, a listării la bursă a companiilor de stat. Asta s-a făcut și în trecut. Trebuie să se facă și în continuare. (…) Dar, văzând noi care este modul de abordare al Guvernului Bolojan, în speță direct al doamnei vicepremier Gheorghiu, considerăm că azi nu este momentul sub nicio formă ca statul să înstrăineze acțiuni la companiile profitabile, având în vedere că există o volatilitate extrem de crescută pe piața financiară și de energie’, a argumentat Zamfir.

Senatoarea PNL Gabriela Horga a spus că proiectul contravine dezvoltării pieței de capital din țara noastră.

‘O astfel de lege contravine legilor pieței și în primul rând dezvoltării pieței de capital din România. Să interzicem listările înseamnă să interzicem transparența, să interzicem investitorilor să aibă acces la noi pachete listate. Avem o strategie a dezvoltării pieței de capital, care a prevăzut listări de companii și în primul rând ca statul listeze pachete deja. E un jalon în PNRR’, a afirmat Horga.

Ea a adăugat că nu a fost decisă modalitatea în care se fac aceste listări.

Senatorul AUR Corneliu Negru este total împotriva vânzării companiilor de stat profitabile, iar această interdicție trebuie impusă pe termen nelimitat.

‘Sloganul ‘nu ne vindem țara’ chiar vreau să rămână. Eu sunt total împotriva vânzării companiilor de stat profitabile pe termen nelimitat, niciodată, și sunt chiar adeptul naționalizării, acolo unde statul a eșuat în privatizare’, a susținut Neagu.

Pentru senatorul USR Narcis Mircescu, din punct de vedere economic, nu există nicio justificare pentru împiedicarea listării companiilor.

‘Eu cred că CEC și Portul Constanța vor fi mai profitabile și mai valoroase pentru statul român chiar în condițiile în care statul român va deține o cotă de acțiuni mai mică decât astăzi, în condițiile în care un pachet minoritar va fi listat pe bursă, iar aceste companii vor deveni mai transparente’, a precizat Mircescu.

Proiectul urmează să intre, cel mai probabil luni, în dezbaterea plenului Senatului, care este primul sesizat. Camera Deputaților este for decizional.

Proiectul de lege a fost depus pe 20 aprilie, iar social-democratul Daniel Zamfir a argument atunci că programul de guvernare nu prevede vânzarea de active la unele dintre cele mai importante companii de stat. ‘În programul de guvernare nu există nicio referință cu privire la vânzarea activelor la CEC Bank, Portul Constanța, Compania Aeroporturi, Salrom, Romgaz, Transgaz și Hidroelectrica’, a precizat atunci acesta.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare