Proiectul iniţiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc defineşte serviciile medicale pentru terapia durerii ca ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii.
Se include, astfel, dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii în ansamblul drepturilor asiguraţilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, alături de dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei şi pentru recuperare.
„Le mulţumesc colegilor senatori pentru deschiderea lor în promovarea acestor acte normative pe care eu le-am pus sub umbrela <>. Acest proiect este important pentru că reprezintă o schimbare fundamentală în abordarea medicinei în România: nu se mai pune accentul doar pe partea de tratament efectiv pentru vindecare sau îmbunătăţirea stării bolnavului, ci şi pe eliminarea sau măcar reducerea drastică a suferinţei. Dacă înlăturăm durerea, prin medicamentaţie şi proceduri medicale specifice, îmbunătăţim viaţa bolnavilor şi îi putem ajuta să treacă mai uşor peste nişte momente cu adevărat dificile din viaţa lor. Tehnica medicală şi cunoştinţele noastre au evoluat suficient astfel încât, aproape în fiecare caz putem face lucruri concrete, în sistemul spitalicesc, pentru a reduce suferinţa celor care se confruntă cu aproape orice tip de afecţiune”, a declarat iniţiatoarea.
În cuprinsul propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (L223/2024), se prevede că Ministerul Sănătăţii, celelalte ministere şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, şi, în egală măsură, Ministerul Educaţiei elaborează strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor, precum şi strategia privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii.
„Pe lângă introducerea dreptului la terapie fără durere, legea pe care am iniţiat-o prevede şi ca oamenii să fie informaţi despre ce înseamnă că pot avea acces la tratamente specifice în acest sens. Un pacient trebuie să ştie că poate merge la orice tip de consultaţie sau intervenţie medicală şi că nu va suferi fizic de pe urma procedurilor la care este supus. Asta poate garanta şi o stare psihologică mai bună. De asemenea, ne trebuie cadre medicale care să fie special instruite pentru această specialitate şi care, în timp, să dezvolte acest domeniu important pentru bunăstarea pacienţilor. În statele dezvoltate din Vest, se lucrează de zeci de ani pe această direcţie din dorinţa de a reduce suferinţa semenilor încercaţi de boală”, a concluzionat Pauliuc.