Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare, cu 259 de voturi ‘pentru’, un vot ‘contra’ și 25 de abțineri.
Proiectul a suferit modificări din partea Comisiei pentru muncă. Comisia a eliminat tabelele prin care se eșalona vârsta de pensionare a magistraților, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare.
Președintele Comisiei pentru muncă de la Camera Deputaților, Adrian Solomon, a precizat că, în urma acestei eliminări, începând cu data de 1 ianuarie 2026 toți magistrații se vor pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.
A fost modificat, de asemenea, modul de calcul al pensiilor magistraților și a fost acceptat un amendament al USR în acest sens.
‘Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizației de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării’, se arată în acest amendament.
Proiectul de lege va pleca spre dezbatere la Senat, care este for decizional în acest caz.
Sursa: AGERPRES