Un grup de 16 deputaţi ai UDMR au iniţiat modificarea normei legale cu privire la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de regimul comunist, precum şi celor deportate în străinătate sau trimise în prizonierat.
Modificările propuse la Legea privind Decretul-lege nr.118/1990 au fost adoptate de Parlament, noua formă a legii fiind deja promulgată şi de preşedintele României.
În expunerea de motive se precizează că „propunerea legislativă este menită să elimine inegalităţile, respectiv discriminarea existentă în legea actuală între categoriile de persoane care, după data de 6 martie 1945, au suferit ani de detenţie sau internare, pe motive politice”.
Legea acordă o indemnizaţie lunară de 700 de lei pentru fiecare an de detenţie, deportare, prizonierat etc. Însă legiuitorul a omis să treacă, în lista de beneficiari ai acestor compensaţii băneşti, alte două categorii de victime ale represiunii totalitare, anume, persoanele care au fost internate în spitale de psihiatrie şi cele cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu.
Considerând că este inechitabil ca aceia care au fost internaţi forţat sau au fost plasaţi în regim de domiciliu obligatoriu să nu beneficieze de acelaşi drepturi băneşti ca toţi cei care s-au opus regimului comunist, parlamentarii UDMR au cerut şi au obţinut, din partea Legislativului, adoptarea unor măsuri reparatorii.
Astfel că, de acum înainte, şi aceste două grupuri de victime ale represiunii comuniste vor primi, lunar, câte 700 de lei pentru fiecare an în care s-au aflat în situaţiile prevăzute de lege.