Proiectul USR privind vechimea în muncă a PFA, raport favorabil în Comisia de industrii din Camera Deputaților

Proiectul USR pentru recunoașterea vechimii în muncă și, după caz, a vechimii de specialitate pentru persoanele fizice autorizate (PFA) a primit marți raport favorabil și din partea Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

Mai este nevoie doar de raportul Comisiei pentru politică economică și de votul plenului Camerei, pentru ca peste 400.000 de PFA-uri care contribuie legal cu taxe către bugetul de stat să poată beneficia de drepturile cuvenite.

„Mă bucur că proiectul inițiat de mine, împreună cu colegi din USR, are susținere și în Camera Deputaților. După ce a primit votul de adoptare în Senat, văd că aceeași direcție este urmată de colegii parlamentari din Camera Deputaților. Practic, prin adoptarea acestui proiect, reparăm o inechitate privind activitatea PFA, iar în România sunt peste 400.000 de persoane fizice autorizate care contribuie legal cu taxe către bugetul de stat”, declară deputatul USR Beniamin Todosiu, inițiator al propunerii legislative.

„Această propunere legislativă vine să repare o nedreptate privind Persoanele Fizice Autorizate. La acest moment activitatea lor economică nu este considerată vechime în muncă și în specialitatea desfășurată. Acest proiect este pentru a veni în sprijinul cetățenilor, al plătitorilor de taxe și impozite, indiferent de forma în care aleg să-și desfășoare activitatea. Atât timp cât plătesc taxe, la fel ca restul populației, și PFA-urile ar trebui să aibă dreptul la vechime în muncă”, precizează senatorul USR Andrei Postică, inițiator al proiectului.

Proiectul USR completează OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în sensul recunoașterii ca vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate a activității prestate ca PFA, cu achitarea contribuțiilor, taxelor și impozitelor prevăzute de lege.

Propunerea legislativă a primit, săptămâna trecută, raport favorabil și din partea Comisiei pentru muncă, așa că mai are nevoie doar de raportul Comisiei pentru politică economică și de votul plenului Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

Când va intra în vigoare legea propusă, ea va veni în ajutorul a circa 415.000 de PFA-uri, care deși au achitat către stat taxele și impozitele prevăzute de lege nu beneficiază de recunoașterea vechimii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare