Prorușii din regiunea ucraineană Herson vor cere anexarea acesteia la Rusia

Un reprezentant al autorităţilor proruse din regiunea Herson, din sudul Ucrainei, a declarat miercuri că intenţionează să ceară anexarea regiunii la Rusia, a relatat agenţia de presă RIA Novosti, citată de EFE, scrie Agerpres.

”Va exista un decret pe baza apelului liderilor din regiunea Herson la adresa preşedintelui Rusiei şi o solicitare de a include regiunea în cadrul unei provincii cu drepturi depline a Federaţiei Ruse”, a declarat Kirill Stremousov, adjunctul şefului administraţiei civile şi militare din Herson, impusă de Rusia.

Separatistul a exclus totodată posibilitatea organizării unui referendum privind crearea unei republici populare după chipul şi asemănarea autoproclamatelor republici Lugansk şi Doneţk, recunoscute de Rusia drept state independente cu câteva zile înainte de declanşarea invaziei asupra Ucrainei.

Stremousov anunţase încă de la sfârşitul lunii aprilie că, în mai, Herson, controlată de trupele ruse, va începe să folosească rubla şi a exclus posibilitatea ca regiunea să mai revină vreodată sub controlul Ucrainei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare