Protest la sediile PSD și PNL: Angajaţii INS acuză faptul că nu şi-au primit nici anul trecut, nici anul acesta majorările de salariu prevăzute în Legea salarizării

Angajaţii din cadrul Institutului Naţional de Statistică nu şi-au primit nici anul trecut, nici anul acesta majorările de salariu prevăzute în Legea salarizării, a afirmat, miercuri, pentru AGERPRES, Dan Iliescu, preşedintele Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB.

Reprezentanţii sindicatului pichetează miercuri sediile PNL şi PSD.

„Vrem aplicarea memorandumului care a fost semnat de reprezentanţii Guvernului, vrem stoparea discriminării în interiorul INS, sediul central şi direcţiile judeţene şi vrem un termen foarte clar când aceste probleme se vor rezolva. Noi am început acţiunile sindicale în noiembrie anul trecut şi de atunci ne tot cerem drepturile şi în timpul acesta nu s-a întâmplat altceva decât să fim păcăliţi”, a spus Iliescu.

El a arătat că, pentru un statistician cu peste 10 ani vechime, deci cu o funcţie superioară de execuţie, există 7 niveluri de salarizare.

„Deci pentru aceeaşi funcţie, pentru persoane care au aceleaşi atribuţii, au acelaşi obiective din punctul de vedere al sarcinilor, există şapte salarii în INS. Este un exemplu de discriminare internă. Colegii noştri din direcţiile teritoriale de statistică sunt salarizaţi la un nivel inferior faţă de noi”, a mai precizat liderul sindical.

O altă discriminare majoră vine din neaplicarea legii de salarizare.

„Anul trecut ne-a fost îngheţată majorarea salarială de care trebuia să beneficiem, anul acesta ne-a fost din nou îngheţată. Sporuri nu avem deloc, spre deosebire de alte instituţii”, susţine acesta.

Deşi Guvernul a arătat că se caută soluţii şi şi-a asumat un memorandum, nu s-a făcut nimic până acum.

„Ar fi trebuit să beneficiem de nişte majorări salariale odată cu rectificarea bugetară, dar în final din forma aprobată de Guvern noi am dispărut total. Ne este şi nouă foarte greu de înţeles ce gândesc guvernanţii, pentru că astăzi spun una, mâine fac cu totul şi cu totul altceva”, a completat Iliescu.

Potrivit sindicaliştilor, declanşarea conflictului de muncă ar duce la un blocaj economic şi social, întrucât fără date statistice nu se poate lua nicio decizie economică.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare