Proteste ale fermierilor la Roman, pe DN2 în judeţul Neamţ, la Slatina, Caracal, Sibiu

Zeci de fermieri au protestat, luni, blocând circulaţia pe centura municipiului Roman şi pe o porţiune din DN2 care tranzitează oraşul, raliindu-se, astfel, la protestele naţionale, scrie Agerpres.

Au participat reprezentanţi ai marilor şi micilor fermieri, cu tractoare, camioane şi maşini mici.

Pe unele dintre utilaje au fost arborate drapele, dar şi mesaje prin care se solicită Guvernului facilităţi pentru agricultori.

La un moment dat, circulaţia pe DN2, pe podul peste Moldova, a fost paralizată aproape complet după ce fermierii au ocupat cu utilajele ambele benzi de circulaţie şi au mers cu circa 3 kilometri pe oră.

Un echipaj de poliţie a intervenit şi a solicitat deblocarea uneia dintre benzile de circulaţie pentru ca traficul să se poată desfăşura oarecum normal pentru ceilalţi şoferi.

Câteva zeci de fermieri cu utilaje agricole au protestat luni, la Slatina şi Caracal, solidarizându-se astfel cu alte proteste ce au avut loc în ţară şi solicitând restricţionarea importurilor de cereale din Ucraina şi revizuirea preţului poliţelor de asigurare, transmite Agerpres.

Totodată, fermierii susţin că în timp ce preţurile cerealelor au scăzut, costurile au crescut şi sunt mai mari decât sumele ce pot fi obţinute din vânzarea produselor.

Aproximativ 50 de fermieri s-au deplasat cu tractoare, autoutilitare şi autoturisme, după ora 12,00, la Slatina, în apropierea zonei industriale, de la intrarea în municipiu dinspre comuna Brebeni pe străzile Drăgăneşti, Artileriei şi Cireaşov.

La Caracal, fermierii au protestat cu 10 vehicule, aceştia deplasându-se pe centura ocolitoare a municipiului timp de mai multe ore.

Conform Agerpres, peste o sută de tractoare şi alte utilaje agricole ale fermierilor protestatari au intrat luni, după prânz, în municipiul Sibiu, în coloane pe trei artere intens circulate ale oraşului, iar acestora li s-au alăturat şi zeci de camioane ale transportatorilor. Protestatarii au circulat cu viteză redusă pe străzile oraşului, cu scopul de a fi afectată cât mai mult circulaţia rutieră, iar la orele amiezii în mai multe zone ale Sibiului, inclusiv în centru, traficul rutier era blocat aproape complet.

Coloanele protestatarilor au fost însoţite de echipaje ale Poliţiei Rutiere, care au încercat să fluidizeze traficul.

Protestatarii, care au ţinut să dea asigurări că nu au legături cu partidele politice, au distribuit şi o listă cu 26 de revendicări, printre care plata unei compensaţii de 100 de euro/tonă pentru fermierii care au fost nevoiţi ca anul trecut să vândă cereale sub preţul de producţie în urma intrării pe piaţă a produselor mai ieftine din Ucraina; instituirea anuală a unui ajutor de stat de 10 euro/tonă de cereale produsă şi vândută direct de către fermier; subvenţionarea integrală a accizei la motorină pentru producătorii agricoli; amânarea ratelor fermierilor aflaţi în incapacitate de plată şi subvenţionarea dobânzii pe perioada amânării, adoptarea de urgenţă a unei noi legi a arendei; reintroducerea scutirii CASS pentru angajaţii din agricultură; introducerea unui RCA special pentru utilajele agricole; renunţarea la ITP-ul obligatoriu pentru utilajele agricole; stabilirea unui cadru legal mai aspru cu privire la furtul culturilor agricole.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare