Protestul fermierilor şi transportatorilor continuă după ce negocierile cu Guvernul au eşuat; tulcenii se alătură protestului

O delegație a protestatarilor a fost primită, sâmbătă dimineaţă, la Guvern de ministrul Agriculturii Florin Barbu. Femierii cer măsuri care să favorizeze industria agriculturii românești. Printre aceste, se numără plafonarea RCA, acordarea unor alocații de hrană și concurență corectă față de fermierii din Ucraina, scrie romaniatv.net.

Protestul fermierilor şi transportatorilor continuă până la rezolvarea solicitărilor.

Vineri, protestatarii s-au întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu căruia i-au prezentat o listă cu 40 de revendicări. Şeful Executivului i-a anunțat că cerințele lor vor fi analizate. Consultările de la Guvern au durat mai bine de trei ore.

La toate intrările în Capitală se află cordoane de poliţişti şi jandarmi care nu permit înaintarea manifestanţilor cu tractoare şi camioane. Înainte să înceapă discuția dintre cele două părți, polițiștii le-au dat amenzi șoferilor și în unele cazuri chiar le-au suspendat permisele de conducere celor are au blocat traficul.

Protestatarii ameninţă cu acțiuni ample.

Am primit promisiuni verbale că vor fi înființate grupuri de lucru cu ministerele de resort și instituțiile implicate în problemele noastre. Nu mai vrem promisiuni”, a spus liderul fermierilor Dănuț Andruș, după întâlnirea de vineri cu premierul Ciolacu.

Ni se pune pumnul în gură. Suntem considerați ca niște mari infractori. Se vede clar ce face politicul cu noi. Noi am ieșit să ne cerem drepturile.

Să își ia mâna de pe Ucraina, să se întoarcă către fermierul din România. Această clasă politică iresponsabilă mi-a îndatorat nepoții mei. Se împrumută de la o zi la alta. Nu vom permite„, a spus fermierul Ștefan Muscă, aflat la protest.

„Noi nu suntem de acord cu ceea ce se spune despre noi, noi am ieşit în stradă pentru că ne pierdem agoniseala de-o viaţă, pentru că ne-au mărit din nou taxele şi impozitele, pentru că ne vor condamna în propria ţară să devenim sclavii societăţii româneşti. Nu vom fi de acord cu asta! Trebuia să fie oameni de bună-credinţă, să vină la dialog, să stăm de vorbă, pentru că noi am venit să protestăm paşnic, noi nu am venit să certăm, nu am venit să cerem demisia nimănui. Noi am venit să le cerem să facă politici agricole, să salveze fermele din România. Să nu ne mai lase pe mână.

Să nu mai îmbrăţişeze Ucraina şi să ne abandoneze pe noi! Noi suntem, la această oră, sute de mii de firme care vom falimenta, iar noi nu putem să stăm cu mâinile în sân ştiind că vom falimenta şi că vom pierde totul. Adică după 38 de ani de muncă să ajung sclav în propria mea ţară. Să vină grupuri de investiţii să-mi preia ferma şi eu să fiu slugă în curte la mine, în propria mea fermă. Ar trebui să îşi pună mintea la contribuţie, să ne primească o delegaţie să stăm de vorbă, noi am venit paşnici, suntem oameni civilizaţi. Ţăranul român este omul care este dus la biserică şi nu ne place să se vorbească despre noi că suntem manipulaţi. Nu suntem manipulaţi de nimeni, am ieşit pentru că s-a făcut o revoluţie şi avem dreptul să ne exprimăm liber!”, a declarat Ştefan Muscă.

Fermierii tulceni se adună sâmbătă, pentru un marș de susținere a fermierilor și transportatorilor care protestează la București și în toată țara de câteva zile fără ca cineva să-i asculte. „Protestul nostru este unul spontan, am vorbit pe rețelele de socializare, am vorbit pe grupurile noastre și ne adunăm mâine, sâmbătă, 13 Ianuarie 2024, la 2 Cantoane, la ora 10,00 de unde vom porni în marș pe DN22 spre Tulcea cu 70-80 de tractoare și utilaje în semn de solidaritate, de susținere a colegilor noștri care îngheață în frig la intrarea în București unde sunt blocați și nimeni nu vine să vorbească despre revendicările pe care ni le asumăm cu toții. Sunt ignorați pur și simplu promițându-le aceleași lucruri care nu s-au realizat până acum. Suntem într-o situație dramatică, închidem firmele în curând dacă nu se rezolvă problemele pe care le reclamăm de peste un an. Promisiuni, promisiuni neonorate și atât. Nu avem încotro, trebuie să mergem până la capăt!”, scrie dobrogeanews.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare