Expoziţia ‘Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor’, organizată la Bucureşti, în premieră, de Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, poate fi vizitată de joi la Casa Oamenilor de Ştiinţă.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5, transmis AGERPRES, maşinile de război, camera ‘faunului’, documentul ‘Roma antică’, distracţia şi stilul de viaţă, dar şi harta care demonstrează că ‘toate drumurile duc la Roma’ sunt elemente cheie ale expoziţiei. De asemenea, reconstrucţiile armurilor soldaţilor de diferite ranguri şi ale gladiatorilor pot fi admirate în expoziţie.
Expoziţia este deschisă până în ianuarie 2022, de marţi până vineri, între orele 10,00 şi 20,00, iar sâmbăta şi duminica de la 9,00 la 21,00.
Biletele pot fi achiziţionate atât online pe www.entertix.ro şi www.myticket.ro, cât şi la intrarea în spaţiul expoziţional.
În timp ce la Bucureşti este prezentată expoziţia ‘Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor’, Casa de Cultură a Studenţilor de la Cluj-Napoca găzduieşte expoziţia ‘Leonardo Da Vinci şi maşinăriile sale – Invenţiile Geniului Renascentist’, care va ajunge la Bucureşti în februarie 2022.
Sursa: PRESSONLINE