PSD a depus plângere după ce Guvernul Orban ar fi numit ilegal 24 de prefecți

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat, vineri, că social – democrații consideră că Guvernul Orban a numit ilegal 24 de prefecţi, iar cei care au fost înlocuiţi din funcţie au depus o plângere prealabilă la Guvern. Dacă răspunsul care va veni de la Palatul Victoria va fi nefavorabil, aceștia se vor adresa instanţei de contencios-administrativ.

„Din cei 28 de prefecţi care au fost numiţi aşa, noaptea ca hoţii, mulţi dintre ei, 24, au fost numiţi, din punctul nostru de vedere, ilegal. Ca un element de noutate, să ştiţi că cel puţin un aviz se dădea acolo, pe loc, de la Guvern, de pe un calculator aflat în sala unde se ţine şedinţa de guvern. Mulţi dintre ei nu puteau ocupa această funcţie, conform legii. (…) S-a făcut procedură prealabilă către Guvernul României, în care le-am atras atenţia să revină asupra acestor numiri, în caz contrar vom ataca în contencios-administrativ – atacă cei care au făcut plângerea prealabilă, cei interesaţi – şi eu vă spun că există riscul major ca instanţa de judecată să zică: înapoi, băieţi, că nu e prea bine ce aţi făcut'”, a declarat deputatul PSD Daniel Suciu, într-o conferință de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare