PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură dacă Guvernul Orban nu va mări alocaţiile

PSD va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul Orban nu va mări alocaţiile şi, dacă aceasta va trece, se gândeşte la un guvern de uniune naţională, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romaşcanu.

  • „Este un drept câştigat şi trebuie să fie plătit, aşa cum legea spune, de la 1 august, la fel cum este un drept câştigat acela de a majora pensiile cu 40% de la 1 septembrie.

Nu este vina copiilor că guvernul PNL este incompetent şi că nu reuşeşte să găsească resursele necesare, atât politice, cât şi financiare pentru a dubla aceste alocaţii. Şi nu putem decât să lansăm acest îndemn: lăsaţi aberaţiile, dublaţi alocaţiile. Auzim în spaţiul public, permanent, că nu sunt bani. În acelaşi timp, ştim cu toţii că în 7 luni de guvernare, aproape 7 luni de guvernare, guvernul PNL şi domnul Cîţu s-au împrumutat cu aproximativ 75 de miliarde de lei, aproape cât toate împrumuturile pe care le-a făcut guvernul PSD în 3 ani de zile”, a declarat Romaşcanu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că PSD are în vedere două opţiuni în cazul în care moţiunea de cenzură va trece: un guvern politic, format din majoritatea care a votat moţiunea, sau un guvern de uniune naţională.

„În mod normal, există opţiuni, să fie desemnat un prim-ministru din partea coaliţiei de atunci, care va vota moţiunea, şi să formeze un guvern politic sau să existe propunerea unui guvern de uniune naţională. Astea sunt cele două pe care le luăm în calcul, noi lucrăm deja şi la program economic şi la program social, la un program complet de guvernare, dar având în vedere că alegerile sunt foarte aproape, probabil cea mai bună variantă va fi un guvern de uniune naţională”, a precizat Romaşcanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare