PSD anunţă îndeplinirea unui alt obiectiv strategic din programul de guvernare 30/03/2022 Redactia ecopolitic.ro Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a finalizat noua schemă de ajutor de stat care va susţine, în mod real, finanţarea proiectelor de investiţii cu impact major în economie şi va avea ca efect diminuarea riscurilor de administrare ineficientă a resurselor umane şi financiare ale statului, arată un comunicat de presă al PSD. Una dintre modificările esenţiale este majorarea plafonului maxim al investiţiei la valoarea de 5 milioane de euro, în paralel cu introducerea unor sectoare eligibile care asigură orientarea resurselor financiare alocate schemei de ajutor de stat către domenii de activitate ce generează un efect multiplicator important în economie. Ministrul Câciu a mai introdus o prevedere extrem de importantă şi anume ca analiza cererilor de acord pentru finanţările depuse să se realizeze într-o ordine determinată pe baza unui punctaj stabilit în funcţie de criterii care asigură atât atingerea obiectivului schemei, cât şi încadrarea în bugetul anual alocat sau în bugetul total al schemei, după caz. „Fiindcă viteza de reacţie este esenţială în acest moment în care conflictul din Ucraina provoacă dificultăţi economice şi probleme majore pentru lanţurile de aprovizionare, a fost modificată şi durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanţare la 30 zile lucrătoare, fapt care va da posibilitatea ca un număr cât mai mare de operatori economici să pregătească şi să depună cererile de acord pentru finanţare. În mod natural s-a modificat şi termenul maxim de analiză la 90 zile lucrătoare, atât pentru cererile de acord pentru finanţare cât şi pentru cererile de plată, având în vedere numărul mare de cereri depuse şi de capacitatea administrativă a celor două servicii care analizează cererile respective”, mai indică sursa citată de News.ro. SHARE FacebookTwitterPinterestWhatsApp URMĂREȘTE-NE PE Campanii publicitare Comandati acum O campanie publicitara pe ecopolitic.ro! Formate standard si speciale Date demografice detaliate Targetare geografica si orara Advertoriale si product placement Articole Similare ecoNews Ar putea deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Apărării ecoNews Donald Trump ameninţă Hamas cu ”infernul” dacă gruparea palestiniană nu va elibera ostaticii înaintea învestirii sale ecoNews Vasile Blaga: Vom începe procedurile de a-l desemna pe domnul Crin Antonescu din partea tuturor partidelor ecoNews Retragerea SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar fi ”catastrofală”, afirmă un expert