PSD decide marţi cine vor fi miniştri la Dezvoltare şi Transporturi

Comitetul Executiv Naţional al PSD va decide marţi noile propuneri la portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

„Astăzi am trimis o scrisoare către domnul preşedinte Klaus Iohannis, în care am retras propunerea doar pentru Mircea Drăghici, căci, după cum ştiţi, pentru doamna Olguţa Vasilescu a venit propunerea din partea preşedintelui. A trebuit o perioadă foarte mare în care avem două portofolii fără miniştrii titulari şi am considerat că este foarte important să venim cu propuneri noi, pentru că nu mai putem aştepta încă un răspuns în ceea ce-l priveşte pe domnul Mircea Drăghici, pentru că depăşim perioada de interimat.

Deci trebuie să găsim o soluţie şi consider că, dincolo de jocurile politice, dincolo de lupta politică, este important să avem miniştri titulari, să avem Guvernul României complet, pentru a ne putea desfăşura activitatea şi aici în ţară, unde miniştrii au speranţe justificate, dar şi la nivel european, unde deţinem preşedinţia rotativă”, a declarat premierul la finalul unei reuniuni a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România.

Dancila ParlamentViorica Dăncilă a adăugat că decizia va fi luată în cadrul coaliţiei de guvernare, şi mai ales în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc mâine la ora 17.00.

„După ce vom vedea persoanele pe care vom le desemna, voi vorbi şi cu domnul preşedinte şi voi trimite nominalizările către Palatul Cotroceni”, a adăugat prim-ministrul.

În privinţa refuzului preşedintelui Iohannis de-al revoca pe procurorul general, Augustin Lazăr, premierul a anunţat că va avea o discuţie cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

„Domnul Tudorel Toader trebuie să vină cu propunerea dumnealui bine fundamentată pentru a lua o decizie. Dar eu nu pot să mă antepronunţ înainte de a vedea argumentele domnului ministru.

Am să am o discuţie cu domnul Tudorel Toader, să văd argumentele care stau la baza solicitării dumnealui şi după aceea vom lua o decizie”, a spus Viorica Dăncilă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare