PSD  depune moţiunea de cenzură – ”Guvernul PNL, de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”

PSD depune, luni, moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ludovic Orban, intitulată ”Guvernul PNL, de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

”În acest moment este semnată de 202 parlamentari, tot grupul social – democrat a semnat moţiunea.  Avem discuţii cu toate partidele reprezentate în Parlament. Cred că în acest moment, după ce se va citi textul moţiunii, nu cred că vor exista forţe politice responsabile care să nu voteze această moţiune. Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea  spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată”, a declarat Ciolacu.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, moţiunea de cenzură va avea 22 – 24 de pagini şi deocamdată este semnată de cei 202 parlamentari ai PSD.

Moţiunea de cenzură va fi însoţită de aproximativ un milion de semnături din partea românilor, dar şi de un „program de guvernare pe termen scurt”.

„Cu siguranţă moţiunea va fi depusă, dar mult mai important decât moţiunea este că va fi însoţită de aproape un milion de semnături ale românilor care îşi doresc ca acest guvern să plece acasă” a afirmat Budăi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare