PSD, despre prezența lui Iohannis la Congresul PNL: O implicare nepermisă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că participarea preşedintelui Klaus Iohannis la congresul PNL este „o implicare nepermisă” pentru un preşedinte în viaţa politică, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al PSD ce părere are despre anunţul preşedintelui Iohannis că va participa la congresul PNL de sâmbătă.

„Anunţul făcut de la New York, de la ONU, unde domnul preşedinte s-a dus să rezolve situaţia din golf, nu? Iarăşi o implicare nepermisă pentru un preşedinte în viaţa politică. (…) Este nepermisă oricărui preşedinte de stat o implicare pentru susţinerea unui partid. E un lucru pe care îl face, de altfel, de 7 ani, de când e preşedinte. Un mesaj în ceea ce priveşte IMM-urile mă aşteptam să dea la New York, că a discutat cu partenerul strategic în ceea ce priveşte preţurile energiei şi au găsit nişte soluţii. Nu am văzut în atribuţiile preşedintelui în Constituţie să susţii sau să faci campanie pentru un partid politic. Am auzit câteodată în discursul lui Cîţu şi mai e domnul europarlamentar cu batistuţă, Rareş Bogdan, am auzit că are nu ştiu ce parteneriate cu preşedintele – şi unul, şi altul. Nu ar vrea să iasă, ori preşedintele, ori politicienii, domnul Rareş Bogdan, să ne detalieze ce parteneriat are el cu preşedintele? Cum un membru de partid al unui anumit partid are parteneriat cu preşedintele? Sau preşedintele cu PNL, doar cu PNL? Să vedem şi noi, suntem în matca constituţională sau nu”, a spus Ciolacu.

Ciolacu a menţionat că nu este cazul ca PSD să iniţieze procedura de suspendare a preşedintelui pe motiv că se implică în viaţa unui partid politic.

„Asta ne-ar mai trebui, după ce avem o criză economică, una sanitară care e departe de a fi trecut, avem o criză politică, acum să mergem şi pe suspendarea unui preşedinte. Cred că e prematură discuţia. De obicei, când iniţiezi astfel de lucruri, te aştepţi să treacă de Parlament. În acest moment, PSD e în Opoziţie, nu are majoritatea să treacă un astfel de proiect”, a afirmat el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare