PSD: Iohannis ratează șansa de a fi decent la Summitul de la Sibiu

Iohannis ratează șansa de a fi decent în fața liderilor europeni prezenți la summitul de la Sibiu, alegând să-şi pună interesul electoral personal mai presus de responsabilitatea constituţională de a-şi reprezenta cu demnitate şi onoare ţara, a precizat Partidul Social Democrat într-un comunicat remis ecopolitic.ro

  • “Atacarea gratuită și nejustificată a guvernului țării sale, a partidului de guvernare, în avanpremiera unui eveniment de rezonanță europeană, denotă nu doar lipsa noțiunilor elementare de comportament politic decent, ci și nepăsarea față de imaginea deplorabilă pe care președintele în funcție al României o proiectează în percepția liderilor europeni.

Faptul că invitații de marcă prezenți la Sibiu sunt din aceeași familie politică popular europeană cu Iohannis și PNL, nu scuză și nici nu justifică minciunile și dezinformarea promovate public”, afirmă PSD.

Iohannis susţine că a cerut eliminarea MCV şi intrarea în Schengen din prima lună de mandat

Social-democraţii critică totodată afirmaţiile preşedintelui vizavi de “guvernarea eşuată a PSD”.

PSD“Îndrăznește să califice din nou drept eșuată guvernarea PSD, deși toate datele oficiale, interne și internaționale, îl contrazic. Cât despre statul de drept și Justiție, Iohannis continuă să fie același exponent al sistemului ocult de putere, care refuză să vadă abuzurile și ilegalitățile constatate oficial, fără echivoc, de instituții ale statului român, care au lovit societatea românească, care au distrus mii de vieți și destine profesionale și care au prăbușit credibilitatea Justiției. 

Klaus Iohannis uită că este președintele României și că-i reprezintă pe toți românii în relația cu liderii celorlalte state membre, dar și cu cei ai instituțiilor europene. Batjocorește responsabilitățile funcției și alege să rămână același biet agent de campanie electorală al PNL, fără să realizeze ori să-i pese că afectează grav imaginea externă a României. In același timp, să nu uităm, toate aceste lucruri le face pe cheltuiala statului român, a contribuabilului român, care plateste toate facturile ocazionate de întalnirea cu liderii familiei popular europene a PNL.”, a mai spus PSD.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare