Un controversat primar PSD din județul Timiș, cunoscut în presă cu apelativul – GIGOLO de Sânandrei, și că-și dădea lucrări propriilor firme, a fost anunțat de și mai controversatul primar al Timișoarei, Nicolae Robul, drept candidat din partea PNL.
Ipocrizia politică a PNL a atins cote maxime în ultimul timp.Cu toate că în mai toate anunțurile publice ale PNL – PSD-iștii sunt foarte răi și sunt prezentați cu tot felul de alte apelative negative, am ajuns să vedem că în ultimul timp primarii PSD sunt de fapt foarte buni pentru PNL.
Motivul halucinant prezentat de primarul Timișoarei pentru transferul PSD-istului la PNL: nu a fost obraznic(…) la adresa PNL!
- Cea mai nouă „achiziţie” politică a PNL, este primarul PSD de Sânandrei, Claudiu Coman, el făcând parte dintr-o listă de trei edili locali care trec de la social-democraţi la liberali, aşa cum a arătat debanat.ro.
Conform aceleiași surse, personajul reevaluat anunțat de Robu ca fiind candidatul PNL la primăria din Sânandrei – nu ştie dacă e de dreapta sau de stânga, din punct de vedere politic, dar spune că e bine să fii echilibrat.
Primarul gigolo rămâne cu amanta – părăsindu-și soția și cei doi copii mici
Primarul din Sânandrei este un personaj politic foarte controversat, cel puțin așa reiese din articolele din presa locala și națională, culminând cu faptul că primarul Claudiu a fugit cu soţia celui mai bun prieten, cel care-i finanţase şi campania electorală.
La puţin timp după ce a câştigat alegerile locale şi a fost instalat primar, Claudiu-Florin Coman a fugit de acasă cu amanta sa, Adriana Gherman, nimeni alta decât soţia celui mai bun prieten al său, Liviu Gherman.
Om cu afaceri în comună, Gherman a fost principalul finanţator al campaniei electorale a lui Coman. Nici nu se putea altfel având în vedere că bărbaţii au fost ani de zile, cei mai buni prieteni. Ieşeau împreună, făceau grătare şi au petrecut chiar şi vacanţele cu toţii.
Ambele familii au câte doi copii mici.
Controversatul personaj a fost acuzat într-un articol din gazetadinvest.ro că-și dădea lucrări propriilor firme
Conform sursei menționate mai sus, dovezile covârşitoare care îl incriminează pe primarul de Sînandrei, Claudiu Coman nu sunt simple speculaţii. Ele apar negru pe alb la Registrul Comerţului. Claudiu Coman este probabil cel mai tupeist primar din România.
Coman nu a dat lucrările din comună prietenilor sau celor ce puteau să-i ofere şpagă. El şi le-a luat pur şi simplu singur.
Unele dintre lucrările de reabilitare a comunei din Timiş sunt facturate direct pe firmele primarului. Sau cel puţin unde el este persoana de contact. Administrator este un vechi prieten – inginerul Călin Alin Găvril.