PSD: Klaus Iohannis nu înțelege economie

PSD a reacționat după ce Klaus Iohannis a atacat din nou Guvernul prin vocea consilierului său pe economie și precizează ca șeful statului nu înțelege cum functioneaza economia. 

“PSD constată că președintele Klaus Iohannis nu a dorit să își schimbe obiceiul de a își lua o minivacanță în weekend și nici să riște se facă din nou de râs spunând ca nu mai sunt bani de pensii, de aceea astăzi și-a trimis consilierul să ne spună aceeași poezie de anul trecut și de acum doi ani.

Toți cetățenii României s-au convins că în fiecare an și fără nicio întârziere, guvernarea PSD+ALDE a asigurat fără probleme banii de pensii, salarii sau pentru asistență socială. Iohannis a greșit de prea multe ori cu predicțiile economice încât atunci când spune că economia va merge rău, putem fi siguri că va merge bine!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

Social-democrația au precizat ca șeful statului nu înțelege cum funcționează economia.

“În realitate, Iohannis nu înțelege economie. A dovedit-o chiar miercuri când ne-a arătat că nu știe să citească un proiect de buget. Spunea că administrațiile locale vor primi cu un miliard de lei mai puțin, deși în realitate proiectul de buget propune cu 4,6 miliarde în plus.

Problema reală a comunităților locale nu e bugetul propus de PSD, care alocă bani în plus, ci faptul că Iohannis a blocat bugetul. Din acest motiv, aleșii locali nu pot colecta 100% din impozitul pe venit, ci doar 71,5% cum era prevăzut în bugetul pe anul trecut. Tot din cauza lui Iohannis, primarii nu pot începe investițiile noi, în valoare de circa 5 miliarde lei”, au mai punctat social-democrații. 

PSD a conchis ca Iohannis se încăpățânează sa blocheze guvernul condus de Viorica Dancilă.

“În loc să își ceară scuze, după ce Curtea Constituțională i-a respins sesizarea împotriva Legii Bugetului, Iohannis se încăpățânează să blocheze guvernarea PSD, în speranța că cetățenii nu vor vota acest partid la viitoarele alegeri”, au conchis social-democrații. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare