Mii de familii suferă, dar Iohannis şi Orban sunt ocupaţi să forţeze încă un scrutin, afirmă Partidul Social Democrat pe pagina de Facebook.
Social-democraţii au exemplificat că peste 1.000 de români au fost răpuși de coronavirus numai în ultimele 20 de zile, de la alegerile locale încoace, acesta fiind cel mai mare număr de decese într-un interval atât de scurt, în pandemie.
“Alți 50.000 de români au contractat virusul din 27 septembrie până astăzi, într-o explozie a infectărilor fără precedent! Mii de familii suferă, dar Iohannis și Orban n-au găsit încă timp de compasiune – sunt ocupați să forțeze încă un scrutin, în decembrie. Exact când țara avea mai mare nevoie de empatie, tot ce poate oferi PNL este și mai multă cleptocrație!”, adaugă PSD.