PSD susține că pentru românii obișnuiți, conducerea unui autoturism fără ITP înseamnă sancțiuni grave, pentru Nicușor Dan, eternul candidat al PNL, înseamnă doar avertisment.
„Guvernul PNL îl pune pe Nicușor Dan mai presus de lege, dar nu poate ascunde adevărul: e trist că vrei să conduci un oraș când nu ești în stare să conduci legal o mașină!
Poliția condusă de puterea liberală închide ochii când eternul candidat la Primăria Capitalei este prins circulând cu ITP-ul expirat. Îi dă un simplu avertisment și îl lasă în pace, să nu întârzie omul la propria lansare!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.
Social-democrații mai spun că ce îi este permis lui Nicușor le este interzis, însă, oamenilor obișnuiți.
„Chiar ministerul lui Vela se lăuda cât de dură e legea, începând din 20 mai, dacă ești prins fără ITP valabil:
– amendă între 1305 și 2900 de lei;
– reținerea certificatului de înmatriculare și reținerea plăcuțelor;
– dovada este emisă fără drept de a conduce.
#PutereaLIBERALĂ #LegeaNUepentruPNL”, potrivit sursei citate.