Încălcarea Constituţiei cu bună ştiinţă se numeşte abuz în serviciu şi este sancţionată de Codul penal prevede un proiect de lege pe care social-democrații îl pregătesc pentru a-l depune în Parlamnet, a anuțat președintele PSD, Marcel Cioalcu.
„Guvernul Cîţu s-a erodat în 6 luni cât alte guverne în 7 ani şi jumătate, dar nu e vina noastră, a PSD, e vina lor că sunt haotici şi nu ştiu nimic să facă. Cum să vii să schimbi Avocatul Poporului? (…) Vorbim de încălcarea Constituţiei şi o să vin cu o propunere legislativă foarte clară. Când încalci Constituţia aşa, cu bună ştiinţă, se numeşte abuz în serviciu şi să fie sancţionată de Codul penal”, a spus Marcel Ciolacu la TVR, potrivit Agerpres.
Liderul PSD a adăugat că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale în ce priveşte revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a Renatei Weber, apoi va depune la Parlament acest proiect de lege.