Partidul Social Democrat nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar, anunţă un comunicat al formaţiunii.
- „Așa cum a anunțat anterior, PSD nu se va pronunța oficial asupra întrebărilor pentru referendum propuse de Iohannis, decât după ce acestea vor fi formulate. PSD nu se va opune în niciun fel organizării referendumului propus de Iohannis, dar nu va accepta niciodată reducerea sau desființarea salariului minim pe economie sau oprirea creșterilor de venituri din programul de guvernare, așa cum vor partidele din opoziție”, a precizat PSD.
Social-democraţii au adăugat că nu se opun temelor lansate de preşedintele Klaus Iohannis pe tema justiției, dar „PSD nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar”.
„Europarlamentarii PSD nu își vor critica niciodată țara în afară și nu vor vota niciodată împotriva României în Parlamentul European, așa cum au făcut cei ai PNL sau USR”, a menţionat comunicatul PSD.