PSD susține că după criticile Comisiei de la Veneția e clar că majoritatea parlamentară trebuie să aștepte decizia CCR înainte de a vota un nou Avocat al Poporului.
„După ce Comisia de la Veneția a solicitat precizări suplimentare Coaliției de guvernare, majoritatea parlamentară PNL-USR-PLUS-UDMR este obligată să aștepte decizia Curții Constituționale înainte de a supune la vot desemnarea unui nou Avocat al Poporului.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului trebuie să prezinte public răspunsul pe care l-au transmis sau pe care urmează să-l transmită la solicitarea președintelui Comisiei de la Veneția, domnul Gianni Buquicchio, privind temeiurile legale ale Hotărârii Parlamentului prin care a fost revocat Avocatul Poporului.”, se arată într-un comuniat al PSD.
Mai mult, social-democrații susțin că având în vedere că este vorba de poziția oficială a Senatului și Camerei Deputaților, președinții celor două Camere au obligația legală de a informa în prealabil toate grupurile parlamentare cu privire la răspunsul ce vizează în mod direct activitatea parlamentară.
„Desemnarea unui nou titular pentru această funcție înainte de clarificarea aspectelor enunțate de Comisia de la Veneția și de decizia CCR în speță este o gravă încălcare a principiilor europene ale statului de drept”, au conchis social-democrații.
Reacția PSD vine în contextul scrisorii trimise de Comisia de la Veneția cu privire la schimbarea Avocatului Poprului. Astfel, instituția europeană cere majorității parlamentare să furnizeze bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea.
„Comisia de la Veneția a fost informată de intenția Parlamentului de a o demite din funcție pe doamna Weber, Avocatul Poporului din România.
Se pare, într-adevăr, că la o ședință comună a Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, ținută în data de 25 mai 2021, în timpul căreia au fost prezentate și dezbătute rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 și 2020, s-a dat un vot de respingere.
În același timp, se pare că acest vot de respingere a permis ulterior destituirea Avocatului Poporului din funcțiile sale.
Dacă prezentarea și dezbaterea raportului de activitate al Ombudsmanului în fața Parlamentului constituie o bună practică, care este prevăzută în Principiile de protecție și promovare a instituției Ombudsmanului („Principiile de la Veneția”), și este susținută de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, condițiile legitime pentru întreruperea mandatului unui ombudsmansunt, de asemenea, clar stipulate, după cum urmează:
„11. Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o lista exhaustivă de condiții clare și rezonabile, definite de lege. Aceste condiții se referă numai la criteriile esențiale de „incapacitate” sau „incapacitate de a îndeplini atribuțiile”, „conduită necorespunzătoare”sau „culpă ”, care trebuie interpretate îndeaproape. Majoritatea parlamentarănecesară pentru revocarea din funcție a Ombudsmanului – chiar de către Parlament sau de către o instanță la cererea Parlamentului – trebuie să fie cel puțin egală cu, și de preferință mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă și prevăzută de lege.”
Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său.
Între timp, vă rog să acceptați expresia celei mai înalte considerații.
Gianni BUQUICCHIO,
Președintele Comisiei de la Veneția”, se arată în scrisoarea Comisiei de la Veneția.