PSD reacționează după ce premierul Bolojan a spus că a deschis cămara statului și a găsit niște șobolani care rod proviziile și am pus lumina pe ei și anunță că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul cu privire la campania de sorginte nazistă care vizează membrii și simpatizanții Partidului Social Democrat.
Este în mod vădit o campanie coordonată, cu un stil propriu și o concepție unică, prin care se urmărește denigrarea a unei categorii de cetățeni, prin utilizarea unor tehnici de dezumanizare folosite anterior pe scară largă de către regimul nazist, sub coordonarea sinistrului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, cu scopul justificării atrocităților din timpul Holocaustului.
Este absolut revoltător să constatăm că, în urma declarațiilor jignitoare ale premierului Bolojan, aceleași practici naziste sunt folosite astăzi în România pentru denigrarea unor cetățeni din cauza convingerilor lor politice. Iar în lipsa unei delimitări, premierul devine co-autor al acestei propagande ilegale.
PSD precizează că asocierea cu un partid politic și exprimarea neîngrădită a unor convingeri, inclusiv de natură politică, reprezintă drepturi fundamentale, garantate de Constituția României. Ca atare, organizarea, coordonarea și diseminarea unei campanii agresive de asociere a membrilor și simpatizanților PSD cu imagini care induc dezgust și repulsie reprezintă o încălcare deosebit de gravă a legislației privind combaterea discriminării și interzicerea distribuirii de materiale de propagandă de tip fascist.
În practica CNCD, orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și ofensator pe criteriul convingerilor politice ale unor persoane, reprezintă un act agresiv de hărțuire, care trebuie sancționat conform legii.
O astfel de conduită este profund anti-europeană și anti-democratică. Este o reînviere a unor practici josnice specifice regimurilor totalitare. Este o dezonorantă și dezgustătoare dublă măsură din partea celor care, deși condamnă extremismul, au distribuit astfel de materiale în numele pro-europenismului și valorilor umane.



