PSD: România a atins recordul celui mai firav pachet de stimulare dintre țările UE

România a atins recordul celui mai firav pachet de stimulare dintre țările UE, afirmă vineri PSD pe pagina de Facebook.

„Premierul-Datorie Cîțu este supărat că Bruxelles-ul a dezvăluit cât de tare i-a mințit el pe români când a umflat din pix valoarea finanțărilor acordate economiei pentru a depăși criza COVID-19. În realitate, pe mâna lui Cîțu, România a atins recordul celui mai firav pachet de stimulare dintre țările UE, de doar 1,4% din PIB – de 5 sau chiar 10 ori mai puțin decât vecinii săi! Degeaba vrea Cîțu să răstălmăcească scrisoarea CE și să facă din negru alb! Comisia Europeană spune clar că derapajul fiscal-bugetar se instalase în România încă din martie 2020, “before COVID outbreak” (inainte de criza Covid-19 – traducere pentru absolventul de universitate americană Florin Cîțu)! Nu le pasă deloc de țară!„, susține PSD.

Potrivit social-democraților, „azi, șeful politic al lui Cîțu continuă modelul ”totul pentru noi, nimic pentru români”, cu a doua serie a Ciolaniadei! Orban împarte funcții filialelor PNL, în timp ce viața românilor se degradează dramatic„.

„Farmaciile sunt în pericol să rămână fără tratamente esenţiale pentru pacienţi, după ce statul a întârziat şi 150 de zile plata medicamentelor. Fiscul a început prigoana împotriva datornicilor chiar de Revelion iar acum vrea să impoziteze ajutoarele de stat primite de români în pandemie. Milioane de români s-au trezit cu factura la energie scumpită fiindcă Guvernul PNL n-a vrut să definească prin lege consumatorul vulnerabil. La ordinul supra-premierului Iohannis, care conduce Cabinetul stil “cîțu-cîțu”, ca pe un animal de companie, Guvernarea Țeparilor duce țara direct în prăpastie!„, a mai susținut PSD.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare