Senatorii PSD și PNL au votat, marți, în comisia pentru muncă creșteri salariale cu 25% la Curtea de Conturi, în timp ce senatorii USR s-au opus.
„A devenit o practică pentru parlamentarii PSD și PNL să încerce să introducă pe furiș creșteri salariale în cadrul unor inițiative care au alt obiect. De data aceasta s-a discutat o ordonanță a guvernului care viza salarizarea funcționarilor care lucrează cu PNRR.
Inițial, senatorii PSD și PNL au propus nu doar creșterea salariilor angajaților Curții de Conturi, precum și creșterea salariilor funcționarilor parlamentari și ai celor de la Institutul Național de Statistică și Studii Economice și Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității”, spune USR, într-un comunicat.
Senatorul USR Irineu Darău a argumentat că USR se opune, în condițiile în care creșterile propuse nu au nicio legătură cu PNRR și vin prin amendamente depuse pe ultima sută de metri, fără a fi calculat impactul bugetar și fără a avea o motivare corectă.
”Toate aceste majorări trebuie justificate – de ce pentru aceste categorii de personal, și nu pentru altele. Dar ele nu pot fi justificate în niciun fel, decât prin dorința PSD și PNL de a crește salariile sinecuriștilor de partid. PSD și PNL nu sunt apărătorii celor săraci, care chiar au nevoie de ajutor, ci apărătorii beneficiarilor de sinecuri nesimțite și de pensii speciale”, a spus senatorul USR Ștefan Pălărie.
În urma presiunilor USR, amendamentele privind creșterea salariilor funcționarilor publici din Parlament, INSSE și CNSAS au fost respinse în comisia pentru muncă, senatorii coaliției PSD-PNL votând creșteri salariale cu 25% la Curtea de Conturi. Urmează și decizia comisiei coraportoare, cea de administrație.