USR PLUS trebuie să fie raţional şi să voteze împotriva lui Florin Cîţu, moţiunea de cenzură a PSD, susţine secretarul general al social-democraţilor, Paul Stănescu.
„USR trebuie să fie raţional şi să voteze împotriva lui Florin Cîţu, moţiunea de cenzură a PSD. Este singurul scenariu care poate pune capăt acestei crize. Altfel, intenţia lor de a iniţia o moţiune de cenzură nu este decât o răfuială la care PSD nu participă. Pentru că nu ştie cât costă pâinea, dar ştie cum se face circul, e timpul să-l trezim pe Cîţu din beţia puterii şi să meargă acasă să se odihnească”, afirmă Stănescu într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, „înainte de orice deznodământ al acestei mascarade guvernamentale, înainte de a mai auzi vreun argument penibil, chiar şi înainte de a pleca acasă, Cîţu să iasă public şi să le ceară scuze românilor pentru balamucul politic în care a târât România. Şi-a bătut joc de nervii, resursele şi speranţele tuturor”.
„O criză guvernamentală trece, dar traiul românilor rămâne la fel de împovărat de neajunsuri. Mai grav decât acest moment este cinismul cu care a tratat viaţa românilor de când s-a cocoţat în scaunul de la Palatul Victoria. A gestionat foarte prost pandemia, iar acum valul patru ne-a prins din nou nepregătiţi. Au crescut preţurile, au scăzut şi veniturile românilor. A ratat campania de vaccinare, preocupat de campania internă a PNL. Şi-a bătut joc de pensionari, agricultori, de micile afaceri, de elevi şi părinţi, de profesori şi de medici. Toate acestea, dar şi multe altele, sunt adevăratele motive pentru care Cîţu trebuie să plece”, a conchis Paul Stănescu