O româncă stabilită în Statele Unite, avocat și activist pentru drepturile omului, i-a transmis președintelui Donald Trump o scrisoare deschisă în care îi cere să acorde atenție situației politice și judiciare din România, scrie cotidianulhd.ro.
Lavinia Elena Weisz susține că democrația română a ajuns într-un „punct critic”, invocă anularea alegerilor prezidențiale din 2024, candidatura lui Călin Georgescu și actuala sa situație judiciară și îi solicită liderului de la Washington să susțină transparența instituțională și respectarea dreptului românilor de a-și alege liber conducătorii, conform New York Magazin.
Iată conținutul documentului:
APEL URGENT PENTRU DEMOCRAȚIA DIN ROMÂNIA
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE
PREŞEDINTELE DONALD J. TRUMP
Preşedintele Statelor Unite ale Americii
Domnule Preşedinte,
Vă scriu în nume personal – în calitate de româncă și cetățean american, creştin-ortodoxă, avocat român şi apărător al drepturilor omului, care crede profund în libertate, justiție și în dreptul fundamental al fiecărui popor de a-şi hotărî propriul viitor.
De asemenea, ocup funcția de Vicepreşedinte II al Pinellas Federated Republican Women, în Pinellas County, Florida; doresc însă să precizez foarte clar că această scrisoare este transmisă exclusiv în nume personal şi nu în numele organizației.
Alături de marea majoritate a românilor-americani care susțin MAGA, am luptat pentru ca dumneavoastră să deveniţi Preşedinte. Astăzi vă scriu pentru că ţara în care m-am născut are nevoie ca vocea ei să fie auzită. Puteți lupta pentru noi, aşa cum noi am luptat – și continuăm să luptăm – pentru dumneavoastră?
Ca avocat de profesie în România, înţeleg foarte bine ceea ce se întâmplă din perspectivă juridică. Sunt în continuare în strânsă legătură cu avocați români, patrioți și cetățeni preocupați de ceea ce se întâmplă, atât în România, cât și aici, în Statele Unite. Cunosc, de asemenea, numeroşi republicani româno-americani care v-au susținut. Astăzi vă cerem un singur lucru:
DEMOCRAŢIA ROMÂNIEI A AJUNS ÎNTR-UN PUNCT CRITIC
Noi, Poporul Român!
Astăzi, cred că, dacă a mai rămas ceva din democrație în România, aceasta a fost împinsă până la limita critică.
În opinia mea, același sistem corupt care a anulat procesul alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 a demonstrat încă o dată că democrația autentică este refuzată în România — stat membru NATO şi partener strategic al Statelor Unite ale Americii.
Şi dumneavoastră v-aţi confruntat cu un sistem care a fost folosit împotriva dumneavoastră, iar eu cred că mecanisme similare apar treptat și în alte țări.
După cum știți, domnul Călin Georgescu a câştigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 2024 şi s-a calificat în turul al doilea, înainte ca Curtea Constituțională să anuleze întregul proces electoral. După ce lui Călin Georgescu i s-a interzis să mai candideze şi a devenit subiectul mai multor dosare penale despre care eu cred că au fost construite din motive politice, un nou dosar a dus acum la arestarea sa.
Dosarul în baza căruia Călin Georgescu se află în prezent în arest preventiv pentru 30 de zile este, în opinia mea, de natură politică. Circumstanţele acestui caz merită o atenție publică şi internațională urgentă.
La Tribunalul București, după ce Călin Georgescu fusese reținut timp de 24 de ore, judecătorul care a soluționat cauza a dispus punerea sa în libertate, explicând în hotărâre că nu existau suficiente probe care să justifice arestarea preventivă. Parchetul a contestat această decizie.
La 29 septembrie 2026, la Curtea de Apel Bucureşti, judecătorii chemaţi să soluționeze cauza nu au reuşit inițial să ajungă la un acord. În consecință, a fost constituit un complet de divergență. Era sistemul pregătit pentru această posibilitate, aducând un nou judecător care să pronunțe hotărârea pe care şi-o dorea? Aceasta este întrebarea care trebuie pusă.
Judecătorul adus în acel complet de divergență a fost acelaşi judecător care autorizase anterior percheziţia la domiciliul cunoscutului avocat patriot Mihai Rapcea – percheziţie în cadrul căreia, printre altele, au fost menționate cărţi ale unor autori români precum Mihai Eminescu şi icoane reprezentându-l pe Sfântul Ilie Lăcătuşu. Pentru mine, acest lucru evocă unele dintre cele mai întunecate perioade din istoria României — o inchiziție sub o altă denumire, cu alți actori interpretând alte roluri.
Călin Georgescu nu este un infractor periculos. Dosarul care stă la baza acestor acuzații privește o presupusă fraudă despre care se afirmă că ar fi avut loc cu mulți ani în urmă. El s-a aflat sub control judiciar timp de mai multe luni și, în opinia mea, nu reprezenta un pericol pentru comunitate. Nu exista o situație de urgență imediată care să necesite arestarea sa şi nici, din câte cunosc, probe că ar fi intenționat să se sustragă urmăririi penale.
Mai mult, la 15 septembrie 2026, fermierii și ciobanii români au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Protestul s-a încheiat cu arestarea a aproximativ 30 de ciobani și a altor protestatari. Aceştia sunt deținuți în prezent la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din Capitală, unde este deţinut și Călin Georgescu.
A încarcera câştigătorul unor alegeri prezidențiale pentru o presupusă faptă, fără probe suficiente, doar pentru a-l reduce la tăcere, nu ar fi doar un act de laşitate; în opinia mea, ar constitui o dovadă puternică a unui sistem ajuns la disperare şi care crede că nimeni nu va interveni.
Astăzi, aproximativ 2.000 de persoane s-au deplasat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă pentru a protesta, iar alte persoane se îndreptau, potrivit relatărilor, spre acel loc.
Însă românilor le este din ce în ce mai teamă să își exercite drepturile constituţionale. Chiar şi atunci când încearcă să protesteze pașnic, există o teamă răspândită că în manifestaţii ar putea fi infiltrați provocatori, care să creeze incidente ce duc în cele din urmă la arestări. Relatările despre asemenea cazuri au contribuit la crearea unei atmosfere în care oamenilor obişnuiţi le este tot mai teamă să îşi apere public drepturile.
În timp ce scriu aceste cuvinte, chiar și o problemă tehnică neobișnuită cu computerul meu m-a făcut să mă gândesc la ceva mult mai tulburător: Ar trebui să îmi fie și mie teamă să vorbesc chiar şi în calitate de cetățean american care îşi exercită dreptul fundamental de a-şi exprima îngrijorările? Sper sincer că răspunsul este nu. Frica nu ar trebui să devină niciodată prețul libertăţii de exprimare într-o democrație.
În cea mai recentă adresare publică a sa, Călin Georgescu s-a adresat direct poporului român, lăsându-i un mesaj simplu, dar puternic: „Nu lăsați frica să vă păteze sufletele.”
Cuvintele sale îmi amintesc de o învăţătură eternă a Scripturii:
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” — 2 Timotei 1:7
Un popor liber nu îşi poate abandona conştiinţa în fața fricii. Atunci când frica devine instrumentul prin care cetățenii sunt reduși la tăcere, apărarea libertății de exprimare devine nu doar o responsabilitate democratică, ci și una morală.
Dumneavoastră i-ați învăţat pe americani să spună: „Fight, Fight, Fight.” Mulți români încearcă să găsească același curaj – să îşi apere drepturile, vocea și viitorul. Dar omul în care mulți dintre ei și-au pus speranţa pentru a conduce această luptă este acum redus la tăcere.
Domnule Preşedinte, vă întreb cu respect: puteți ajuta ca vocile lor să fie auzite?
UN CLIMAT DE FRICĂ ÎN ROMÂNIA
În opinia mea, poporul român este terorizat de propriul Guvern. Mulţi cetățeni nu se mai simt liberi să îşi exprime opiniile, nici măcar online, deoarece se tem de posibile consecințe, inclusiv de arestare.
Românii au relatat chiar că li s-a interzis accesul în biserică atunci când purtau drapelul României.
În acelaşi timp, o mare parte a presei, în opinia mea, nu şi-a îndeplinit obligația de a informa publicul în mod corect şi a contribuit, în schimb, la dezinformare şi neîncredere.
O CHESTIUNE DE PRINCIPII DEMOCRATICE
Domnule Preşedinte,
Un parteneriat întemeiat pe valori democratice trebuie să apere aceste valori indiferent de candidatul, partidul sau orientarea politică ce ar putea beneficia de ele. Democrația presupune respectarea votului cetățeanului chiar şi atunci când acel vot produce un rezultat la care establishmentul politic nu se aştepta. Votul nu aparține guvernelor sau partidelor politice. Votul aparține cetățeanului.
La Conferința de Securitate de la München, din 14 februarie 2025, vicepreşedintele JD Vance a vorbit direct despre România şi a avertizat: „Nu poți obține un mandat democratic cenzurându-ţi adversarii sau aruncându-i în închisoare.” El a reamintit apoi Europei un principiu care se află chiar în centrul acestei probleme: „Democrația se bazează pe principiul sacru că vocea poporului contează.”
Preşedintele Ronald Reagan a avertizat că „libertatea nu se află niciodată la mai mult de o generaţie distanţă de dispariţie.” El le-a reamintit, de asemenea, americanilor că prima linie de apărare a libertății este „dreptul nostru de a decide cine ne guvernează.”
Preşedintele Abraham Lincoln a oferit idealului democratic una dintre cele mai trainice expresii ale sale: „un guvern al poporului, de către popor, pentru popor.”
Tocmai de aceea doresc să fiu absolut clară în privinţa a ceea ce cer românii Statelor Unite.
Românii nu cer Americii să ne aleagă Preşedintele şi nu cerem Washingtonului să intervină în sistemul judiciar al României. Cerem ca dreptul poporului român de a-şi alege propriii conducători să fie respectat.
Cerem Statelor Unite să rămână fidele principiilor pe care le-au proclamat și apărat de-a lungul timpului: alegeri libere şi credibile, statul de drept, libertatea politică, drepturile fundamentale şi respectarea suveranității poporului. Prietenia adevărată nu presupune supunere, iar o alianță autentică nu presupune obediență. Un parteneriat adevărat presupune respect reciproc.
România nu ar trebui să aparțină nici Estului, nici Vestului. România trebuie să aparțină poporului român. O Românie democratică, suverană, prosperă şi puternică poate fi unul dintre cei mai de încredere aliați ai Statelor Unite în Europa.
UN APEL DIRECT CĂTRE PREŞEDINTELE STATELOR UNITE
Vă rog respectuos, domnule Preşedinte, să acordați o atenție deosebită celor întâmplate cu democrația din România începând cu 6 decembrie 2024 și să susțineți transparența instituţională necesară pentru ca cetățenii români să poată cunoaşte şi evalua motivele și probele care au stat la baza anulării procesului electoral prezidențial.
Nu vă cer să interveniți în politica României. Vă cer să nu abandonați principiile pe care America şi-a construit relația cu România.
Pentru generații întregi de români, America a reprezentat speranța libertății. Militarii români au luptat alături de militarii americani. România găzduieşte personal militar american şi infrastructură strategică şi şi-a asumat responsabilitățile care decurg din statutul de aliat. În acest moment critic, mulți români privesc către Parteneriatul nostru Strategic şi se întreabă ce rol ar trebui să joace principiile democratice comune care stau la baza acestuia.
Scriu această scrisoare tocmai pentru că încă mai cred în prietenia dintre România și Statele Unite ale Americii şi pentru că o prietenie adevărată trebuie să fie suficient de puternică pentru a confrunta adevăruri dificile.
În 2025 am spus: „Să facem din nou măreţ Parteneriatul Strategic dintre SUA și România!”
Astăzi, mesajul meu este şi mai simplu: să facem acest parteneriat real, echitabil, transparent și demn de două popoare libere.
România nu cere altora să îi hotărască viitorul. România cere respect, adevăr şi libertatea de a-şi hotărî propriul destin.
Poporul român ajunge la limita a ceea ce mai poate îndura. Românii sunt sărăciți de o povară fiscală aflată într-o continuă creştere, în timp ce, simultan, mulți se simt intimidaţi şi reduşi la tăcere, temându-se să vorbească. Au nevoie de ajutor – și au nevoie urgent.
Domnule Preşedinte, scriu aceste cuvinte cu speranță — speranța că prietenia dintre cele două națiuni ale noastre încă are însemnătate atunci când democrația însăşi este pusă la încercare. Vă rog să auziți vocile poporului român şi să fiți alături de el în apărarea dreptului său fundamental de a vorbi liber, de a vota liber și de a-şi hotărî propriul viitor.
Cu profund respect pentru poporul american şi cu dragoste neclintită pentru România şi poporul român,
Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii şi România şi să aducă pace, dreptate şi libertate oamenilor de pretutindeni.
LAVINIA ELENA WEISZ
Româncă şi cetățean american
Avocat român
Apărător al Drepturilor Omului
SCRISOARE DE ÎNSOŢIRE APEL URGENT PENTRU DEMOCRAȚIA DIN ROMÂNIA Referitor la: Scrisoare deschisă către Președintele Donald J. Trump 30 septembrie 2026
Domnule Preşedinte,
Vă scriu în nume personal – în calitate de româncă și cetățean american, creștin-ortodoxă, avocat român şi apărător al drepturilor omului, care crede profund în libertate, justiție și în dreptul fundamental al fiecărui popor de a-și hotărî propriul viitor.
De asemenea, ocup funcția de Vicepreședinte II al Pinellas Federated Republican Women, în Pinellas County, Florida; doresc însă să precizez foarte clar că această scrisoare este transmisă exclusiv în nume personal și nu în numele organizaţiei.
Alături de marea majoritate a românilor-americani care susțin MAGA, am luptat pentru ca dumneavoastră să deveniți Președinte. Astăzi vă scriu pentru că țara în care m-am născut are nevoie ca vocea ei să fie auzită. Puteți lupta pentru noi, așa cum noi am luptat – și continuăm să luptăm – pentru dumneavoastră?
Un popor liber nu își poate abandona conștiința în fața fricii. Atunci când frica devine instrumentul prin care cetățenii sunt reduși la tăcere, apărarea libertății de exprimare devine nu doar o responsabilitate democratică, ci și una morală.
Dumneavoastră i-ați învăţat pe americani să spună: „Fight, Fight, Fight.” Mulți români încearcă să găsească același curaj să își apere drepturile, vocea și viitorul. Dar omul în care mulți dintre ei și-au pus speranța pentru a conduce această luptă este acum redus la tăcere. Domnule Președinte, vă întreb cu respect: puteți ajuta ca vocile lor să fie auzite?
În opinia mea, democrația României a ajuns într-un punct critic. Domnul Călin Georgescu a câştigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 2024 și s-a calificat în turul al doilea, înainte ca Curtea Constituțională să anuleze procesul electoral. Ulterior, i s-a interzis să mai candideze și a devenit subiectul unor dosare penale despre care eu cred că sunt motivate politic. În prezent se află în arest preventiv.
A încarcera câștigătorul unor alegeri prezidențiale pentru o presupusă faptă, fără probe suficiente, doar pentru a-l reduce la tăcere, nu ar fi doar un act de lașitate; în opinia mea, ar constitui o dovadă puternică a unui sistem ajuns la disperare și care crede că nimeni nu va interveni.
Dumneavoastră i-ați învăţat pe americani să spună: „Fight, Fight, Fight.” Mulţi români încearcă să găsească același curaj să își apere drepturile, vocea și viitorul. Dar omul în care mulți dintre ei și-au pus speranța pentru a conduce această luptă este acum redus la tăcere. Domnule Președinte, vă întreb cu respect: puteți ajuta ca vocile lor să fie auzite?
România este membră NATO și partener strategic al Statelor Unite. Militarii români și americani au servit împreună, iar România găzduiește personal militar american și infrastructură strategică.
Poporului român îi este din ce în ce mai teamă să își exercite drepturile constituţionale. Mulți se tem de consecințe atunci când vorbesc public sau își exprimă opiniile online. Frica nu ar trebui să devină niciodată prețul libertății de exprimare într-o democrație.
România este membră NATO și partener strategic al Statelor Unite. Militarii români și americani au servit împreună, iar România găzduiește personal militar american și infrastructură strategică.
Nu cer Americii să aleagă Președintele României și nici să intervină în sistemul judiciar al României. Cer ca dreptul poporului român de a-și alege propriii conducători să fie respectat și ca Statele Unite să rămână fidele principiilor pe care le-au apărat de-a lungul timpului: alegeri libere și credibile, statul de drept, libertatea politică, drepturile fundamentale și suveranitatea poporului.
Solicit respectuos ca Statele Unite să continue să acorde o atenție reală preocupărilor poporului român privind democrația și valorilor care stau la baza Parteneriatului nostru Strategic.
Vă rog să găsiți atașată Scrisoarea mea deschisă integrală, în care prezint în detaliu circumstanțele și preocupările care stau la baza acestui apel.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii și România și să aducă pace, dreptate și libertate oamenii de pretutindeni.
LAVINIA ELENA WEISZ
Româncă și cetățean american
Avocat român
Apărător al Drepturilor Omului



