Teritoriul american Puerto Rico, situat în Marea Caraibilor, comparat duminica trecută cu „o insulă plutitoare de gunoaie” în timpul unui miting de campanie al republicanului Donald Trump, a anunţat miercuri înfiinţarea unei noi rezervaţii marine pentru protejarea lamantinilor şi a altor specii, informează AFP, citată de Agerpres.
Anunţul, făcut în marja COP16 pentru biodiversitate care se desfăşoară în oraşul Cali din Columbia, intervine la trei zile după declaraţiile făcute de un actor american de comedie în cadrul unui miting electoral al lui Donald Trump, care au stârnit un val de indignare.
„Există literalmente o insulă plutitoare de gunoaie în mijlocul oceanului în acest moment. Cred că ea se numeşte Puerto Rico”, a declarat duminică actorul şi umoristul Tony Hinchcliffe.
„Din fericire, acest lucru este cât se poate de departe de adevăr, iar comunităţile locale din nordul Puerto Rico pot să îl dovedească”, au declarat reprezentanţii Greenhouse Communications distribuind anunţul referitor la înfiinţarea unei noi arii marine protejate (AMP) care se va întinde pe 202 kilometri pătraţi.
Noua arie protejată, denumită Jardines Submarinos (Grădini submarine) din Vega Baja şi Manati, adăposteşte recife de corali, mangrove şi ierburi marine care găzduiesc peste 14 specii ameninţate, inclusiv lamantinul caraibian, precizează un comunicat dat publicităţii de Wildlife Conservation Society şi alte ONG-uri.
„Zona găzduieşte, de asemenea, pescării artizanale dinamice şi o industrie locală a ecoturismului”, conform aceluiaşi comunicat.
Comunităţile locale speră că noua iniţiativă „va permite apelor din zonă să rămână o sursă de hrană şi de venituri pentru familiile locale timp de generaţii”.
Această AMP reprezintă un rezultat al celor peste 16 ani de mobilizare a comunităţilor locale.
Înfiinţarea ei a fost anunţată în contextul în care a 16-a conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru biodiversitate a intrat în linia sa dreaptă la Cali.
Summitul din Columbia vizează creşterea finanţărilor şi îndeplinirea celor 23 de obiective convenite în Canada în urmă cu doi ani pentru „a stopa şi a inversa” distrugerea naturii.
Obiectivul său principal, supranumit „30×30”, este ca 30% din zonele marine şi costiere să fie „eficient conservate şi administrate” până în 2030 în cadrul unor arii protejate.
Potrivit unui raport al ONU publicat luni, ariile protejate acoperă doar 8,4% din mările de pe Terra şi 17,6% din uscatul de pe planeta noastră.
Vor trebui, aşadar, să fie plasate sub protecţie până în 2030 o suprafaţă terestră „echivalentă cu mărimea Braziliei şi a Australiei la un loc” şi „o zonă maritimă mai mare decât Oceanul Indian”.
Statele Unite, în care Puerto Rico deţine statutul de teritoriu asociat, nu este una dintre cele 196 de ţări membre ale Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru biodiversitate, însă unele dintre statele sale federale, cum ar fi California, s-au angajat să îndeplinească obiectivul „30×30”.
sursa – AGERPRES