Purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova: Acum limba moldovenească, într-un mod paradoxal, oficial, s-a păstrat doar în Transnistria. Ar trebui să se urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească şi nu viceversa

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, se arată deranjată de opinia diplomaţiei române care a salutat „limba română” în legislaţia naţională a R.Moldova calificând decizia Parlamentului „restabilire a adevărului ştiinţific”. Într-o postare pe Telegram, Zaharova, insistă pe „moldovenizarea” Republicii Moldova, acuzând România de ocuparea Basarabiei până în 1940, transmite sâmbătă Deschide.md.

Zaharova susţine că „limba moldovenească” ar fi un simbol de autoidentificare a locuitorilor Republicii Moldova. În context, oficialul rus se întreabă a cui este acum Basarabia.

”Renunţând la limba moldovenească, actualul regim de la Chişinău abordează întrebarea: a cui este acum Basarabia (care până la 1940 a fost ocupată de România) şi cui aparţin pământurile de la Nistru (care până la 1940 intrau în componenţa Ucrainei)? Acum limba moldovenească într-un mod paradoxal, oficial, s-a păstrat doar în Transnistria. Dacă se doreşte transcrierea limbii, atunci ar trebui să urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească şi nu viceversa”, a conchis Zaharova care a ţinut să facă referire şi la nişte „adevăruri istorice”, blamând existenţa până la sfârşitul secolului XVIII a limbii române.

Autorităţile de la Chişinău rămân ferme pe poziţia de a legifera limba română: „Noi vorbim limba română şi era nefiresc ca în legi, în Constituţie, să fie scris altfel”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, dând asigurări că va promulga legea imediat ce o va avea pe masă.

Şeful statul susţine că adoptarea acestei legi a fost una întârziată: „Limba este română şi orice s-ar întâmpla în stradă, nu are nicio implicaţie asupra acestui adevăr. Da, s-a întâmplat târziu, dar este bine că s-a întâmplat”, a mai spus Maia Sandu.

 

România a salutat adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legii ce prevede înlocuirea „limbii moldoveneşti” în legislaţia naţională cu „limba română”. Ministerul Afacerilor Externe al României menţionează într-un comunicat că adoptarea legii „are o profundă semnificaţie simbolică, întrucât restabileşte adevărul ştiinţific cu privire la denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova şi confirmă statutul limbii române de limbă oficială a Republicii Moldova”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare