Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care şterge datoriile financiare ale recruţilor care s-au angajat să lupte pe frontul din Ucraina, cel mai recent exemplu al stimulentelor Kremlinului pentru recrutarea de militari, relatează AFP, citată de Agerpres.
De peste patru ani, Rusia oferă salarii atractive şi beneficii sociale persoanelor care se alătură ofensivei sale din Ucraina, lansată în februarie 2022.
Noua lege prevede anularea datoriilor până la suma de 10 milioane de ruble (circa 120.000 de euro) pentru cei care au semnat un contract cu armata începând cu 1 mai 2026 şi în cazul cărora erau deja deschise proceduri de recuperare a acestor datorii.
Aceasta lege prevede, de asemenea, o posibilă anulare a datoriilor soţului/soţiei persoanei care semnează contractul cu armata.
Potrivit noului text de lege, contractul trebuie semnat pentru o perioadă minimă de un an şi prevede participarea la „operaţiunea militară specială”, termenul folosit de Kremlin pentru a descrie ofensiva din Ucraina.
Economia rusă este afectată de costurile războiului din Ucraina, nevoile forţelor armate având prioritate faţă de cele ale altor sectoare.
Kremlinul se străduieşte, de asemenea, să ofere o ascensiune socială militarilor care se întorc de pe front, oferindu-le locuri de muncă importante în Rusia.
sursa – AGERPRES



