Putin şi Lukaşenko, întâlnire pe insula rusă Valaam

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko s-au întâlnit joi pe insula Valaam, un loc de pelerinaj ortodox din nord-vestul Rusiei, în timpul celei de-a doua vizite pe care preşedintele belarus o efectuează în Rusia în ultimele două luni, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Înainte de a începe întâlnirea cu uşile închise, cei doi lideri au vizitat o mănăstire ortodoxă, unde călugării se roagă zilnic pentru soldaţii ucişi în războiul din Ucraina. Putin şi Lukaşenko au participat la o slujbă religioasă şi apoi şi-au continuat discuţiile în tete-a-tete, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit agenţiei de presă belaruse BELTA, cei doi lideri vor aborda în timpul acestei noi vizite a lui Lukaşenko în Rusia „teme actuale privind dezvoltarea relaţiilor dintre Belarus şi Rusia, promovarea proiectelor comune, securitatea regională şi agenda internaţională”.

Lukaşenko a declarat în urmă cu două săptămâni, în timpul unei întâlniri cu militari din armata belarusă, că intenţionează să discute cu omologul său rus viitori paşi privind Ucraina. Anterior acelei declaraţii, Ucraina şi Belarus şi-au consolidat fiecare dispozitivul militar la graniţa comună şi s-au acuzat reciproc de acţiuni destabilizatoare, situaţie între timp detensionată. Potrivit lui Lukaşenko, soluţionarea acelei crize a fost realizată exclusiv de militari, fără implicarea diplomaţilor.

Deşi există în continuare trupe ruse pe teritoriul belarus, Kievul estimează că este puţin probabil la ora actuală ca Rusia să folosească din nou Belarusul drept platformă de lansare a unei ofensive, la fel cum s-a întâmplat la începutul invaziei lansate pe 24 februarie 2022.

Atunci, sub acoperirea unor exerciţii militare, trupele ruse trimise în Belarus au atacat partea de nord a Ucrainei şi au ajuns până la periferia Kievului, de unde în urma pierderilor suferite în lupte şi a dificultăţilor logistice s-au retras o lună mai târziu după ce Moscova a decis să-şi axeze campania militară pe fronturile din estul şi sudul Ucrainei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare