Quid pro quo: SUA expulzează doi diplomați ruși după ce Rusia a procedat la fel cu 2 diplomați americani

Statele Unite au anunţat vineri expulzarea a doi diplomaţi ruşi, în represalii la expulzarea de către Moscova a doi diplomaţi americani luna trecută, relatează AFP.

„Ca răspuns la expulzarea nefondată de către Federaţia Rusă a doi diplomaţi americani ai ambasadei noastre la Moscova, Departamentul de Stat a luat aceeaşi măsură declarând personae non gratae doi oficiali ai ambasadei Rusiei în Statele Unite”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

Rusia a anunţat la 14 septembrie expulzarea a doi diplomaţi americani, acuzaţi că ar fi servit drept agenţi de „legătură” pentru un fost angajat rus arestat la începutul anului şi suspectat că ar fi transmis Statelor Unite informaţii privind conflictul din Ucraina.

Washingtonul a promis imediat să răspundă în timp util, ceea ce a făcut trei săptămâni mai târziu.

Aceste expulzări reciproce survin într-un moment în care relaţiile sunt la cel mai scăzut nivel între Rusia şi Statele Unite, unul dintre principalii susţinători financiari şi militari ai Ucrainei, unde Moscova a lansat o ofensivă din februarie 2022.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare