RA-APPS anunţă că Băsescu şi familia au obligaţia de a elibera locuinţa de protocol în 60 de zile

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a făcut precizări oficiale, luni, privind actuala situaţie locativă a fostului preşedinte Traian Băsescu.

În comunicat se precizează că ”Traian Basescu, în calitate de şef al  statului roman în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menţionate de la încetarea  mandatului”.

Astfel, spune instituţia, ”în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect ”folosinţa gratuită a locuinţei pentru imobilului situat in Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1”, având in vedere că la data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv in Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a fost constatată calitatea de colaborator al securităţii a fostului şef de stat”, conform News.ro.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare