Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost prins în Madagascar, anunță surse judiciare pentru Antena 3.
- El era condamnat la nouă ani de închisoare, definitiv, în dosarul retrocedărilor ilegale în care au mai fost condamnați și Cristi Borcea, Nicușor Constantinescu și Dragoș Săvulescu (ultimul dispărut și el).
Radu Mazăre a fost condamnat vineri la 9 ani și 10 luni de închisoare de Instanţa Supremă în dosarul „Polaris”. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul „Polaris”.
Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste șapte milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2015.