Radu Oprea: Suntem într-o ofensivă a diplomaţiei comerciale de recâștigare a pieţelor externe tradiţionale pentru produsul românesc

Recâştigarea pieţelor tradiţionale şi deschiderea unor noi pieţe pentru produsele româneşti reprezintă obiectivele actuale ale misiunilor economice ale României în străinătate, a transmis ministrul Ştefan-Radu Oprea, vineri, participanţilor la evenimentul Zilele DiplomaţieiComerciale, desfăşurat la Poiana Braşov, potrivit unui comunicat de presă.

Anul acesta am schimbat misiunile economice, în sensul în care reprezentăm interesele ofensive ale mediului de afaceri, ca urmare a dialogului deschis pe care îl avem cu reprezentanții acestuia, pentru că există oportunităţi, am deschis pieţe noi”, a precizat ministrul Oprea. Acesta a amintit antreprenorilor prezenţi la reuniune faptul că semnarea Acordurilor de liber schimb şi investiţii UE-Vietnam în timpul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a creat oportunităţi noi pe o piaţădinamică, în dezvoltare, unde produsul românesc era cunoscut şi apreciat.


De asemenea, putem spune că am contribuit substanțial la intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat Economic între UE şi Japonia, a celor de comerţ liber şiinvestiţii cu Singapore şi la realizarea unui acord politic privind componenta comercială din cadrul Acordului de Asociere UE – MERCOSUR”, a adăugat ministrul Oprea.

Oficialii MMACA participanţi la eveniment au prezentat antreprenorilor braşoveni programele derulate de minister pentru sprijinirea mediului de afaceri: programul de promovare a exportului, programele pentru micro-industrializare, comerţ, programul de internaţionalizare, programul Start-UpNation, programul Femeia Antreprenor

Mai mult, Ștefan-Radu Oprea a felicitat consilierii economici externi și pe toți reprezentanții ministerului care au contribuit la succesul președinției României la Consiliul UE, subliniind faptul că România a reușit, cu această ocazie, să se reconecteze, să cunoască mai profund viața politică, comercială și socială a statelor cu care a avut oportunitatea să interacționeze în această perioadă.

Potrivit comunicatului de presă, la eveniment au participat și Marian Iulian Rasaliu, prefectul județului Brașov, Silviu Costea, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, Florin Luca, directorul executiv al Agenţiei pentru IMM, Atragere Investiţii şi Promovare Exporturi Braşov. Au mai avut intervenţii în cadrul reuniunii senatorul Ovidiu Florin Orţan, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri braşovean, care au prezentat experienţele legate de promovarea produselor și serviciilor proprii pe piețe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare