Secretarul de stat Raed Arafat a prezentat, miercuri, raportul cu privire la sistemul 112, care cuprinde 14 măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.
„Am avut ocazia să-i prezint doamnei prim-ministru raportul şi concluziile finale. Raportul va fi făcut public. În raport a fost analizată situaţia actuală a Serviciului 112, a dispecerizării şi binenţeles a localizării, unde ne aflăm acum şi unde trebuie să ajungem. A fost analizată implementarea sistemului AML (Advanced Mobile Location -n.r.), dar concluzia noastră că după implementarea acestui sistem nu trebuie să ne oprim aici. Este nevoie şi de alte sisteme complementare să fie implementate în viitor”, a declarat Raed Arafat.
Raed Arafat a anunţat că au fost stabilite 14 măsuri la finalul raportului, împărţite pe termene: scurt- până în 12 luni, mediu – între 12 luni – 36 de luni şi lung – până la 60 de luni.
În rândul măsurilor propuse se numără urgentarea implementării sistemului de localizare AML, inclusiv prin îmbunătăţirea cadrului legislativ.
Potrivit raportului, furnizorii de reţele de telefonie vor avea obligaţia de a furniza servicii de comunicaţii electronice la puncte mobile pentru care plata se realizează în avans (cartele Prepaid) doar după colectarea datelor de identificare ale utilizatorului cartelei SIM. Datele vor fi divulgate doar când se sună la 112.
Raportul propune şi încheierea unui Protocol de colaborare cu Google, testarea şi ulterior operaţionalizarea soluţiei finale de localizare de tip AML în SNUAU.
O altă măsură este reconfigurarea infrastructurii proprii (actualizări software) pentru a se facilita transmiterea informaţiilor de localizare la nivel naţional, atât prin conexiuni de date cât şi prin data SMS/mesaje, cu sprijinul STS.
Raportul precizează obligativitatea promovării aplicaţiei ”Apel 112” dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a celorlalte aplicaţii/sisteme/platforme care vin în sprijinul populaţiei în situaţii de urgenţă, în rândul cetăţenilor.
În rândul soluţiilor pe termen mediu, de la 12 luni până la 36 de luni, sunt amintite: constituirea şi încadrarea a două centre de formare (Bucureşti şi Mureş), în care se vor asigura cursurile pentru formarea formatorilor şi a dispecerilor, în profesia dedicată de ”dispecer unic”, dar şi finalizarea implementării proiectului de modernizare a sistemului 112.
De asemenea, Raed Arafat a precizat că pe plan naţional, după finalizarea implementării AML/ELS şi a noilor sisteme la nivelul STS, este necesară instituirea unui mecanism de verificare periodică a acurateţei şi a gradului de încredere a informaţiei de localizare obţinută la nivelul sistemului SNUAU, astfel încât să se poată identifica zone şi/sau cazuri în care informaţia de localizare este insuficentă/inadecvată pe parametrii menţionaţi pentru o intervenţie eficace, şi în continuare să se identifice soluţii pentru ameliorarea acesteia.
Pe termen lung, raportul prevede extinderea dispeceratelor integrate la nivel regional, prin relocarea dispeceratelor judeţene în 20 dispecerate regionale, precum şi pregătirea/formarea continuă a dispecerilor pentru integrarea agenţiilor specializat.
Raportul recomandă ca legislaţia să fie permanent ajustat în vederea implementării măsurilor ce urmează a fi adoptate la nivelul Uniunii Europene şi în acord cu necesităţile de la nivel naţional.