Raed Arafat: 250 de containere de locuit, mobilizate în judeţele Galaţi şi Vaslui pentru oamenii rămaşi fără case

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat luni, la Digi 24, că în zonele afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui au fost mobilizate 250 de containere ce vor servi drept locuinţe temporare, fiecare cu o capacitate de până la patru persoane, scrie Agerpres.

„Locuinţe temporare au fost mobilizate acolo – 250 de containere, care se distribuie de către Prefectură, Consiliul Judeţean, către localităţile unde avem oameni care nu se mai pot întoarce acasă curând – fiecare poate adăposti o familie cu trei-patru persoane. Dacă este nevoie de suplimentare, există această posibilitate”, a spus Arafat.

Şeful DSU a precizat că la Galaţi s-a stabilit că partea umanitară, de ajutor, se face prin Consiliul Judeţean – care se ocupă de gestionarea ajutoarelor, inclusiv a celor care vin de la stat.

„Apoi primăriile trebuie să se ocupe de distribuirea ajutoarelor către oameni – asta e partea de alimente şi de apă. Iar sprijinul pe materiale de construcţii şi pe lucruri pentru reconstrucţie, asta iarăşi se rezolvă prin autorităţile judeţene, locale, împreună cu prefectul”, a mai spus şeful DSU.

El s-a referit şi la situaţii în care oamenii au refuzat să plece din casele afectate de inundaţii, s-au baricadat în pod şi au cerut apă şi mâncare pompierilor, pentru a rămâne acolo în continuare.

„Am avut oameni în pod cu care s-a dus o negociere întreagă, cu apele în casă, ca să-i evacueze, erau 24 persoane într-un pod. Într-un final, au reuşit pompierii să evacueze 14 dintre ei. Deci o parte au spus ‘nouă ne daţi apă şi mâncare, noi rămânem în pod’. Ce să faci, te duci cu jandarmii, te cerţi cu ei?”, a arătat Arafat.

Potrivit şefului DSU, starea de alertă declarată în judeţele afectate de inundaţii prevede să poată fi achiziţionate urgent anumite bunuri, cum ar fi materiale pentru reconstrucţia unor structuri afectate de apă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat luni seara că a fost aprobată starea de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui, ca urmare a inundaţiilor din ultimele zile.

„Urmare a hotărârilor Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă constituite în judeţele Galaţi şi Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două judeţe”, a informat IGSU.

Conform sursei citate, de la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost trimisă informarea către Instituţiile Prefectului Galaţi şi Vaslui, urmând să fie emise noi hotărâri ale Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităţilor afectate de inundaţii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare