Raed Arafat: În tabăra de la Vama de la Siret sunt 400 de locuri; va mai fi instalată o tabără în zona Rădăuţi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că la Vama Siret sunt 400 de locuri în tabăra instalată pentru refugiaţii din Ucraina, iar în zona Rădăuţi va fi instalată încă o tabără.

‘La Vama de la Siret (…), tabăra instalată iniţial a fost de 200 de locuri, acum s-au instalat încă 200 de locuri şi înseamnă 400 de locuri şi se lucrează la instalarea unei noi tabere la 25 de km aproximativ, în zona Rădăuţi, unde vor fi duse inclusiv containere încălzite de locuit. (…) Tot la Siret a fost identificată o şcoală şi o sală de sport care vor fi puse integral la dispoziţia persoanelor care trec pe acolo şi care au nevoie de cazare până sunt procesate sau pentru o durată până le găsim loc de cazare. E o şcoală care va asigura aproximativ 500 de locuri. Cazarmamentul pentru ea, paturi, pături, saltele, perne, tot a fost trimis la Suceava şi urmează şcoala să fie folosită în seara asta pentru copii. (…) La Suceava au fost identificate 3.000 de locuri de cazare voluntară printre care în jur de 400 în una dintre mănăstirile din Suceava’, a spus, duminică, Arafat la Palatul Victoria.

El a adăugat că taberele sunt destinate pentru tranzitare, temporar, maxim 72 de ore.

Secretarul de stat a spus că la punctul de trecere a frontierei de la Sighetul Marmaţiei a fost instalată sâmbătă o tabără de 200 de persoane, dar aici fluxul este mai mic. În tabăra aceasta nu există nicio persoană în prezent.

‘Există însă un centru care este operat de Biserica Catolică şi unde există câteva femei cu copii. Se aşteaptă decizia lor, dacă doresc să meargă mai departe, dacă doresc să rămână în România, dacă doresc să li se asigure condiţii să rămână şi să muncească în România. Sunt îngrijiţi în condiţii foarte bune’, a menţionat acesta.

Raed Arafat a mai spus că la Isaccea, în zona de trecere a frontierei, sunt organizate mai multe corturi în care pot aştepta persoanele care vin cu bacul.

‘Acolo sosesc cu bacul şi vin deodată 100-200 de persoane plus maşini de fiecare dată. În acele corturi persoanele pot aştepta prelucrarea datelor, dacă nu au acte, sau dacă au solicitare de azil, cei care au acte şi pot să treacă mai departe sunt prelucraţi de Poliţia de frontieră şi trec mai departe’, a afirmat acesta.

Şeful DSU a menţionat că în toate taberele există mijloace de transport care duc persoanele respective către destinaţiile lor, dacă nu au mijloace de transport, sunt organizaţii non-guvernamentale şi voluntari, psihologi şi translatori.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare