Rafila: Antiviralul Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru COVID-19

Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a declarat că antiviralul Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru COVID-19, afirmând că până în toamnă am putea avea medicamentul care tratează COVID-19.

„Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă, după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi, oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, pentru MEDIAFAX.

Acest medicament nu există încă în România.

„Am făcut o aplicaţie prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru ca ţara noastră să fie inclusă în cadrul unui studiu care include 27 de ţări. El presupune administrarea acestui medicament în paralel cu cele care sunt introduse în protocoalele terapeutice naţionale, sperăm să obţinem cât mai repede aprobarea de la Agenţia Naţională a Medicamentului, care trebuie să avizeze protocolul propus de către OMS şi, într-un timp cât mai scurt, eu sper o săptămână, maximum două, să putem încheia aplicaţia, iar pacienţii din România să poată beneficia de acest medicament. Pe de altă parte, există şi o altă posibilitate, în perioada imediat următoare, care se referă la studii organizate chiar de compania producătoare”, a mai spus Alexandru Rafila.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare