Rafila, despre certificatul verde: Un proiect de lege prost scris

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat joi că proiectul de lege privind prezentarea certificatului verde la locul de muncă este „prost scris” şi creează multe probleme, potrivit Agerpres.

„E un proiect de lege care a fost prost scris, eu aş scrie din nou proiectul de lege, pentru că decât să introducem amendamente la un proiect de lege prost scris, mai bine îl scrii din nou. Acest proiect creează mai multe probleme decât generează soluţii, pentru că face câteva lucruri care sunt inacceptabile, creează discriminări între diferite categorii sociale, impune plata testelor de către personalul medical, cei care nu doresc încă să se vaccineze şi lucrul ăsta nu cred că este suportabil de către sistemul medical”, a spus Rafila, la sediul central al PSD.

El a adăugat că în momentul de faţă 20% din personalul medical este nevaccinat, adică 40.000 de persoane, iar sistemul medical nu îşi permite să se dispenseze în acest moment de aceşti lucrători.

„Una este să folosim acest certificat verde încât să creştem siguranţa în zona sănătăţii publice (…), altceva să venim cu un proiect coercitiv într-un moment de tensiune maximă, care devine inaplicabil. Un astfel de proiect trebuie pregătit şi noi exact asta facem în momentul de faţă, încercăm să găsim cea mai bună soluţie să trecem peste criza de sănătate publică, având şi sprijin pentru măsurile pe care le propunem sau cu care vin diversele organizaţii care vin la această întâlnire cu noi.(…) Asta nu înseamnă că eu mă opun certificatului verde, pentru că acesta este un document care a fost aprobat în Parlamentul European, el a fost aprobat pentru a permite libera circulaţie a cetăţenilor între statele membre şi el poate fi folosit într-o anumită măsură pentru anumite tipuri de activităţi, să limiteze transmiterea”, a menţionat Rafila.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare