Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat că, odată cu încălzirea vremii, intervalul în care se pot deplasa persoanele care au peste 65 de ani este “total nepotrivit”, afirmând că ar alege mai degrabă primele ore ale zilei sau seara.
„Sunt recomandări pe care le dă OMS pentru activitatea fizică a copiilor. Ar trebui să aibă în fiecare zi o activitate fizică individuală, o activitate fizică pentru persoanele vârstnice, în casă sau în afară și să ne gândim și la alte elemente care să facă acceptabilitatea măsurilor de distanțare care se vor menține încă o perioadă de timp. Trebuie să suplimentăm la orele de vârf mijloacele de transport, nu să le reducem. Mi se pare total nepotrivit intervalul 11-13 pentru persoanele vârstnice, odată cu venirea căldurii. Aș alege mai degrabă primele ore ale zilei sau seara”, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, la Digi 24.