Rafila: Până la sfârşitul anului, cel puţin două vaccinuri pentru coronavirus pe piață

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă că, până la sfârșitul anului, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care se lucrează, menite să prevină infectarea cu noul coronavirus.

”Cred că până la sfârşitul anului vor ieşi pe piaţă cel puţin două vaccinuri. (…) Până în decembrie 2020 cred că cel puţin două vaccinuri vor fi autorizate”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.

Rafila a precizat că este vorba despre vaccinuri ”moderne”, ”avansate”.

”Aceste vaccinuri sunt vaccinuri moderne care conţin, au la bază ARN-Mesager, o formă de acid nucleic care determină în organism dacă e introdus sinteza unor proteine de suprafaţă, similare cu cele pe care le are virusul Corona şi în felul acesta se generează un răspuns imun. Până acum nu au fost folosite astfel de vaccinuri, sunt nişte vaccinuri avansate”, a mai declarat Rafila, adăugând că în afară de vaccinul dezvoltat de compania Sanofi, care este unul ”clasic”, celelalte la care se lucrează necesită condiţii excepţionale de transport, fiind ”foarte sensibile la variaţiile de temperatură”.

România va avea nevoie de cel puţin şapte milioane de vaccinuri, care să acopere imunizarea categoriilor de risc, personalului medical şi personalului din serviciile esenţiale ale statului, a spus Rafila.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare