Rafila: Şcoala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă/ Părinţii trebuie să ştie că discutăm de o boală transmisibilă

Profesorul Alexandru Rafila a declarat, joi seara, că într-un fel sau altul şcoala trebuie să reînceapă, afirmând că temerile părinţilor sunt normale, însă evitarea în totalitare a transmiterii acestei boli nu este posibilă.  

”Şcoala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă. Trebuie să avem măcar speranţa unei activităţi în şcoală apropiată de normal, copiii au nevoie să interacţioneze unii cu alţii, să interacţioneze cu profesorii, cu învăţătorii, pentru că altfel prelungirea excesivă a acestui învăţământul la distanţă, online, şi unilateral, nu cred că este, pe termen mediu chiar, sustenabilă (…) Trebuie să punem în balanţă, sigur, şi protecţia faţă de această infecţie, dar şi dezvoltarea lor normală, ca viitori membri ai societăţii, care se pot integra, care pot duce înainte această ţară şi cred că trebuie să reflectăm serios şi la acest aspect”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.

Rafila a afirmat că este normal ca părinţii să aibă temeri legate de îmbolnăvirea copiilor, dar a precizat că evitarea în totalitate a transmiterii bolii nu este posibilă.

”Părinţii trebuie să ştie în primul rând că discutăm despre o boală transmisibilă, iar evitarea în totalitate a transmiterii acestei boli nu este posibilă. E un lucru pe care trebuie să-l spunem foarte clar. Aşa cum copiii răcesc, fac gripă, fac tot felul de infecţii, tot aşa se pot îmbolnăvi şi cu noul coronavirus. Problema este cum facem să minimalizăm acest risc, de fapt despre asta discutăm, şi dacă se întâmplă într-o clasă să apară un caz, cum facem ca restul şcolii să-şi continue activitatea în mod normal”, a adăugat Rafila.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare