Raluca Turcan: Avem nevoie de o nouă lege a salarizării bazată pe criterii corecte, echitate şi meritocraţie; unii muncesc cât pentru şapte, în timp ce alţii dorm în post

Deputata PNL Raluca Turcan a afirmat că este necesară de o reformă a salarizării şi de o nouă lege a salarizării bazată pe criterii corecte, echitate şi meritocraţie. „Unii muncesc cât pentru şapte, în timp ce alţii dorm în post fără să rişte la final de lună să ducă mai puţini bani acasă”, a spus fostul ministru al Muncii, scrie news.ro.

„Am urmărit cu interes referirile din România legate de ziua de 1 mai. Din păcate, marea parte a discuţiilor a fost centrată pe «mini-vacanţa de 1 mai», mici şi bere. Nimic despre drepturile celor care muncesc! Am introdus în PNRR un jalon extrem de important care, dacă nu va fi respectat, va conduce la agravarea situaţiei legata de salarizare, echitate, bunăstare prin muncă. Este vorba de reforma salarizării. Avem nevoie de o nouă lege a salarizării bazată pe criterii corecte, echitate şi meritocraţie. Personal, îmi doresc să nu mai văd profesori care au venituri mai mici decât persoanele necalificate! Nici angajaţi dintr-un domeniu care câştiga aceiaşi bani lună de lună, indiferent de performanţele individuale şi de ceea ce produc efectiv în fiecare lună. Unii muncesc cât pentru şapte, în timp ce alţii dorm în post fără să rişte la final de lună să ducă mai puţini bani acasă”, a scris Raluca Turcan, luni pe Facebook.

Ea a mai spus că este necesară o dezbatere serioasă cu privire la valorificarea valorii muncii fiecărui om şi cum poate fi încurajată performanţa.
„Cum putem încuraja performanţa, progresul şi evoluţia fiecărui om dacă nu valorificăm munca fiecăruia la justa valoare? Ce tragere de inimă va avea un tânăr să studieze 5 ani pentru a deveni profesor sau inginer, dacă salariile din alte domenii care nu necesită atâtea studii şi sacrificii, sunt mai mari? Avem nevoie de o dezbatere serioasă pe aceasta temă. Ministerul Muncii este pregătit să lanseze acest proiect în dezbatere publică? Sau se face că munceşte şi de 1 Mai?”, a completat Turcan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare