Raluca Turcan spune că o variantă ar fi înghețarea anului școlar

Sunt trei variante în privința anului școlar, în contextul pandemiei de coronavirus: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat, a spus la RFI vicepremierul Raluca Turcan:

În acest sens, Raluca Turcan a solicitat Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online.

„Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”, a spus Turcan, potrivit Mediafax.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare