Un raport al serviciilor de informaţii occidentale indică faptul că la începutul lunii februarie oficialităţi chineze le-au cerut autorităţilor ruse să aştepte încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing înainte de a începe invazia militară în Ucraina, au declarat miercuri oficialităţi americane, potrivit CNN, scrie Agerpres.
Autorităţile americane au considerat raportul în mare parte credibil, dar detaliile sale sunt deschise spre interpretare, potrivit unei surse apropiate serviciilor de informaţii. Deşi cererea chineză a fost făcută într-o perioadă când preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat Beijingul pentru ceremonia de deschidere a JO de iarnă – unde s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping – nu este clar dacă liderul rus a abordat în mod direct această chestiune cu cel chinez, indică sursa citată.
Informaţiile din raport au fost relatate prima dată de cotidianul american The New York Times.
După întâlnirea Putin-Xi desfăşurată în marja JO de iarnă, Moscova şi Beijingul au dat publicităţii o declaraţie comună în care afirmau că parteneriatul lor ”nu are limite” şi condamnau extinderea NATO – un element esenţial al justificării date de Putin pentru atacarea Ucrainei.
Ministerul de Externe chinez a reacţionat joi, afirmând că informaţiile apărute în presă privind o coordonare între Rusia şi China înaintea atacului militar rus împotriva Ucrainei sunt ”fake news”.
Astfel de practici de distragere a atenţiei şi de mutare a vinei sunt ”demne de dispreţ”, a declarat Wang Wenbin, purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, într-o conferinţă de presă.
sursa: AGERPRES