Raport devastator pentru Monica Macovei / Comisia SIPA: Fostul ministru al justiţiei a încălcat legea

Parlamentarii comisiei SIPA au dat un raport devastator pentru fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, stabilind că aceasta a încălcat legea cât timp era în funcţie, în perioada 2005 – 2066.

Concluziile raportului au fost prezentate joi de către preşedintele Comisiei, senatorul Viorel Salan, documentul urmând să fie înaintat Birourilor permanente reunite ale celor două Camere.

  • Parlamentarii PNL şi USR au votat împotriva raportului.

„Ministrul Justiţiei în exerciţiu de la acea vreme (n.r. – Monica Macovei) a încălcat legea, iar activitatea de emitere a HG 127/2006 a fost pregătită din timp. Sunt relevante activităţile care vizează pătrunderea în spaţiile DGPA în ianuarie 2005 a ministrului Justiţiei de la acea vreme, care erau spaţii operative, nicidecum nu era constituită arhiva. Arhiva se constituie abia în 2006, după emiterea HG. (…) Urmează în 2005 o misiune de audit aşa-zis intern, context în care între Ministerul de Justiţie şi Ministerul Apărării Naţionale se încheie un protocol fără bază legală pentru a executa o misiune de audit şi toate acestea să scoată în evidenţă răul care-l reprezenta DGPA. Iar în 2006 se mite HG 127 fără temei legal, în contextul în care nu are avizul CSAT. Termenul prin care îşi încetează activitatea este 30 iunie 2006, dar activitatea Comisiilor de inventariere continuă, iată o altă ilegalitate”, a explicat Salan.

arhiva sipaEl a precizat că miniştrii care au urmat nu şi-au asumat răspunderea decât a gestionării acestei  arhive.

„Urmează anul 2017, când actualul ministru, domnul Tudorel Toader, stabileşte o comisie care desfăşoară o serie de activităţi”, a adăugat senatorul PSD.

Parlamentarii Comisiei SIPA propun în raport un control al SRI  la Ministerul Justiţiei cu privire la activităţile care ţin de partea de informaţii, precum şi o solicitare către Parchetul de pe lângă ÎCCJ pentru a constata dacă aspectele semnalate de către această Comisie de anchetă se încadrează în limitele impuse de lege.

De asemenea Ministerul Justiţiei trebuie să găsească o soluţie pentru documentele clasificare ale DGPA, iar CSAT să analizeze oportunitatea modificării Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare