Raport îngrijorător al Organizaţiei Salvaţi Copii: Consumul de tutun şi ţigarete electronice în rândul copiilor se află la cote alarmante în România

Un raport al Organizaţiei Salvaţi Copii arată că în România 14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun (au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile), ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii (90.699) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici, iar 8,2% dintre copiii şcolarizaţi (13 – 15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) ţigarete electronice.

Organizaţia Salvaţi Copiii susţine Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun şi consideră că măsurile legale propuse sunt absolut necesare pentru protecţia dreptului la sănătate şi la un mediu curat şi propice dezvoltării copiilor şi adolescenţilor, aceştia fiind beneficiarii reali ai acestei iniţiative, a precizat un comunicat al organizaţiei.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii din România (MS) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), copiii tind să încerce produse din tutun de la vârste foarte mici, 28% dintre copiii români chiar înainte de a împlini 10 ani, „testarea” primelor ţigări putând fi urmată, chiar la această vârstă, de consumul curent odată cu instalarea dependenţei de nicotină.

În România, cercetările recente au evidenţiat următoarele situaţii de risc pentru siguranţa medicală a copiilor:

– 4% dintre băieţi şi 1% dintre fetele de 11 ani au fumat cel puţin o dată pe săptămână, România situându-se pe locul 4 din cele 42 de state cuprinse în analiză;

– 14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun5 (au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile), ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii (90.699) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici;

– 8,2% dintre copii (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) ţigarete electronice.

– 3,1% dintre copiii şcolarizaţi (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) dispozitive electronice de încălzit tutun, aşa-numitele IQOS8, despre care există suspiciuni rezonabile că ar putea produce dependenţă tabagică şi riscuri similare pentru sănătatea consumatorilor ca ţigările clasice;

– 15% dintre fumătorii adulţi din România, adică 1 fumător din 6, au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani.

– 1 din 5 copii a fost expus publicităţii produselor IQOS, ştiind în ce constau acestea. Expunerea va creşte semnificativ având în vedere lipsa restricţiilor în expunerea şi publicitatea acestor produse.

Consumul de tutun şi ţigarete electronice în rândul copiilor a atins cote alarmante şi creşte numărul celor care apelează la ţigări electronice. (…) În ceea ce priveşte noile dispozitive de fumat ori vaping (ţigările electronice), studiile medicale au relevat faptul că acestea constituie o ameninţare serioasă la sănătatea consumatorilor, iar în privinţa adolescenţilor, folosirea ţigărilor electronice, prin conţinutul ridicat de nicotină, conduce la creşterea riscului fumatului clasic. Nivelul crescut de consum de tutun şi de ţigarete electronice în rândul copiilor şi adolescenţilor din România impune, moral şi juridic, adoptarea urgentă de către autorităţi a unor măsuri de prevenire, descurajare şi blocare a accesului acestora la produsele din tutun, la ţigarete electronice ori la produsele din plante pentru fumat, pentru ca dreptul la sănătate şi la un mediu înconjurător sănătos al copiilor, consacrate constituţional, să fie cu adevărat protejate şi în România. Apariţia şi persistenţa consumului de tutun şi de ţigarete electronice la copii şi adolescenţi sunt direct legate de accesul facil la aceste produse şi de expunerea la publicitate şi acţiuni de promovare destinate acestora”, spune raportul citat.

Conform Iniţiativei 2035 Fără Tutun, susţinută de 350 de organizaţii neguvernamentale, inclusiv de către Salvaţi Copiii, cauzele consumului de tutun şi ale debutului acestuia încă din perioada pubertăţii sunt:

Organizaţia Salvaţi Copii a precizat că propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun, aflată în dezbatere în Senatul României, porneşte de la necesitatea protejării copiilor şi adolescenţilor împotriva fumatului şi a reglementării uniforme a tuturor produselor din tutun, indiferent de forma de livrare şi de consum, şi a dispozitivelor destinate utilizării acestora.

Pentru a include toate formele de comportament de risc prin fumat în rândul adolescenţilor (ţigarete electronice, consumul de tutun „încălzit”, fumatul altor produse din plante sau produse similare a căror toxicitate este ridicată chiar în lipsa nicotinei), considerăm că redefinirea fumatului, în forma propusă, este absolut necesară şi corespunde diversificării actuale a produselor şi dispozitivelor pentru fumat. De asemenea, extinderea interdicţiei fumatului şi în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate reprezintă acoperirea unei lacune din legislaţia anterioară, dacă ţinem seama de faptul că o femeie însărcinată sau un copil aflat în spaţiul redus al unui autovehicul sunt persoane supuse celei mai intense forme de fumat pasiv, prin expunerea directă la fumul de ţigară ori la celelalte tipuri de emisii toxice ale ţigaretelor electronice. Dreptul la sănătate al copiilor şi dreptul la un mediu înconjurător sănătos sunt drepturi constituţionale şi nu pot fi negociate. (…) Proiectul de lege trebuie adoptat. El este expresia aplicării, în acest domeniu, a principiului interesului superior al copilului. Dreptul consituţional la un regim special de protecţie se materializează prin aplicarea şi respectarea principiului fundamental al interesului superior al copilului care înseamnă că, inclusiv în cazul politicii publice de control al consumului de tutun, adoptarea oricăror legi, acţiuni ori măsuri va avea ca raţiune primordială interesele copiilor. Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi legislaţiei în vigoare, în determinarea interesului superior la copilului se au în vedere cu prioritate „nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate”, iar acest lucru presupune măsuri stricte de prevenţie a consumului de tutun şi de combatere a accesului facil la produsele din tutun şi a expunerii copiilor şi adolescenţilor la acţiuni de promovare şi publicitate în spaţiile frecventate de către aceştia. Aşadar, cerinţa respectării necondiţionate şi cu prioritate a dreptului copiilor de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi, implicit, a dreptului lor la viaţă, nu permite limitări. De aceea, în vederea prevenirii şi combaterii consumului de tutun şi a celor similare în rândul copiilor – un obiectiv acceptat în mod universal într-o societatea civilizată a cărei etică fundamentală o reprezintă preocuparea pentru respectarea drepturilor copilului -, restricţiile legale privind expunerea şi publicitatea produselor din tutun şi a ţigaretelor electronice şi interzicerea completă a consumului în circumstanţele în care sănătatea copiilor poate fi afectată se justifică pe deplin şi sunt în concordanţă cu întreaga legislaţie românească.”, precizează Salvaţi Copiii.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare